Olga Iliescu și-a depus documentele, cum erau timpurile atunci, după 8 clase absolvite, la școala de medicină din Orhei. Povestește că initial avea frică de această profesie, dar când a venit vremea să decidă, a ales medicina: 

Legată sufletește de colectivul de muncă, despre care spune că este unit și prietenos, Olga Iliescu, privind în urmă, nu regretă alegerea domeniului. Totuși, dacă ar schimba ceva, ar fi aceeași medicină, doar că ar merge la universitate, să se facă doctor. OMF Onițcani are în custodie 1580 de locuitori aflați permanent pe teritoriul satului, care nu le lasă prea mult răgaz celor trei asistente medicale și medicului.

„De lucru este, nu ne plângem. Noi ne-am împărțit volumul de lucru conform specializărilor inițiale. Eu răspund de copii, de vaccinări, că așa mi-i profilul, pentru că am învățat de asistentă medicală de copii. Moașa răspunde de profilul ei, asistenta medicală generală – de al ei, și așa lucrăm”, spune dna Olga. 

Lilia Țurcan spune că i-a plăcut de mică profesia de asistentă. Când i-a venit timpul să învețe, a ales să meargă la studii la colegiul de medicină din Bender.

„Eram mică și tata era cam bolnav, avea și o dizabilitate, iar eu îmi doream să cresc mare și să-l tratez. N-am reușit, tata a decedat îndată după ce am intrat eu la lucru, într-o zi de 6 mai. Primul meu loc de muncă a fost la spitalul din or. Dubăsari. Era secția în care se tratau bolnavii de tuberculoza oaselor, după care m-am transferat în secția terapie, asistentă de proceduri. Apoi, dacă sunt de baștină de la Pîrîta, m-am căsătorit aici, în sat, și am revenit, în medicina de familie. Acum am o experiență de 21 de ani.”, povestește dna Țurcan.

Profesia i se pare la fel de frumoasă ca atunci, în copilărie și nu are nici o remușcare, că nu ar fi la locul potrivit.

„În medicina de familie e mult de lucru: și vaccinarea copiilor și adulților, și toată populația, e mare responsabilitatea noastră. N-aș zice că e tare plătită muncă noastră. Comparativ cu ceea ce câștigă acum la oraș, colegi cu 1-2 ani lucrați, noi, cu 20 de ani în sat, mai modest. Chiar și așa, măcar că e greu, dacă aș lua de la început, tot astă profesie aș alege, pentru că mi-a fost dragă. Nu am regretat alegerea niciodată, iar celor care aleg profesia le-aș spune să meargă pe calea asta doar dacă au dorință să lucreze cu oamenii. În timpul de față, într-adevăr, populația, pacienții sunt foarte stresați și e nevoie de mare răbdare să le explici multe lucruri. Aș spune viitorilor asistenți că trebuie să le placă, nu să se uite cum se achită. E o profesie care te face responsabil de soarta altor oameni”, consideră dna Lilia de la Pîrîta.

 

Speranța Munteanu a fost repartizată la OMF Boșcana, în calitate de tânără specialistă, în anul 2023. Deja de doi ani și jumătate își îndeplinește atribuțiile de asistentă a medicului de familie, lucrând mai întâi cu medicul Elena Solovei, apoi cu Sergiu Postolachi, iar pentru asta face zilnic naveta de la Miclești la Boșcana, 34 km dus și 34 întors. O face cu responsabilitate, schimbând 2-3 rutiere într-o direcție, dar fiindcă și-a dorit mereu să ajute oamenii, acceptă și așteaptă să facă o schimbare, după ce expiră cei trei ani de muncă conform repartizării.

„Să-i ajut, să-i ascult, să-i tratez, să fiu mai mult un prieten, nu asistent medical – asta îmi doresc de la profesia mea. Mă strădui să le zâmbesc mai mult oamneilor, că parcă merge mai ușor munca așa”, spune tânăra.

Speranța zice că ar asocia rolul unui asistent medical cu cea de prieten. Și dacă rolul unui prieten, adesea, este să aline un suflet obosit al altui om, observă același lucru în relația sa cu pacienții.

„Am observat că pacienții, dacă le spui o vorbă bună, parcă nici de pastile n-ar avea nevoie. Nu regret și nu m-am dezamăgit de profesia aleasă și sper că și în continuare voi avea o experiență de viață și în medicină la fel de frumoasă. Sunt și momente grele, evident, și sentimente de frică, că parcă ceva nu vei reuși, neîncredere că nu vei face față, dar cu răbdare, iese totul cum trebuie. Colectivul m-a primit bine, aveau nevoie de lucrători. Avem cca 1400 de persoane la evidență pe sector, din cca 3000 de locuitori deserviți de OMF Boșcana”, povestește asistenta medicală Speranța.

Unul din cei patru asistenți medicali – bărbați din Spitalul raional Criuleni este Veaceslav Crîșmari. Afirmă că decizia de a studia medicina la Colegiul național de medicină și farmacie din Chișinău a fost juma/juma dorința sa și îndemnul părinților, ambii juriști, care nu l-au încurajat să le urmeze calea.

„Mie îmi era interesant să învăț a acorda un ajutor medical, iar părinții voiau pentru mine un viitor mai decent și considerau că în medicină e mai stabil. Din 2012 până în 2018 am lucrat la Institutul Oncologic, în secția de hematologie. Aveam ture de 16 ore, de 24 de ore în week-end. Iar din 2018 sunt asistent în camera de gardă. La 1 septembrie se împlinesc 14 ani de când sunt asistent” – numără dl Veaceslav.

Într-un domeniu dominat de femei, spune că a auzit destule glume la adresa sa că ar fi „soră medicală”, dar că s-a obișnuit cu timpul. Și femeile s-au obișnuit cu prezența unui bărbat în colectivul de asistente, și apelează la el și când e nevoie de forță fizică, și de abilități gospodărești, cum ar fi a închide un robinet defect sau abilități de comunicare cu sportivi, ONG, refugiați, domenii pe care le cunoaște, pentru că a avut oportunitatea să interacționeze cu mai multe organizații. Întrebat, dacă ar alege a doua oară aceeași cale în viață, zice că nu, că cel mai probabil, s-ar face bucătar – primul său hobby. Totuși:

„După 14 ani, ar fi nevoie de un factor decisiv, ca să-mi schimb domeniul. Deși lucrul are neajunsurile sale, deocamdată, nu văd nevoia să plec din domeniu, iar eu încerc să fac lucrul pe care-l știu mai bine. Dacă aș schimba ceva, poate aș schimba pe un spital unde e mai mare salariul, dar la momentul actual, mi-i convenabil aici, lucrez aproape de casă. Mă simt la locul meu în această profesie. În popor se spune că este lucru pe care trebuie să-l faci și tu”, spune Veaceslav Crîșmari.

Cât despre cele mai dificile momente și momentele de mare satisfacție, asistentul medical Veaceslav spune: