
Pasiune, responsabilitate și mult suflet dedicat oamenilor

Svetlana CernovAutor
visibility 566
Distribuie
La începutul lunii mai, comunitatea medicală marchează Săptămâna Națională a Asistentului Medical/Nurselor, care culminează cu Ziua Internațională a Asistentului Medical, pe 12 mai. Ziua profesională e momentul de a le aprecia munca și a le încuraja dedicarea cu un gând bun exprimat în adresa acestei bresle. I-am întrebat pe câțiva dintre ei de ce și-au ales această profesie și dacă regretă alegerea.

Asistente în OMF Onițcani, Vasilisa Cușneriuc (s) și Olga Iliescu (d).
Olga Iliescu, asistentă medicală, OMF Onițcani
Olga Iliescu și-a depus documentele, cum erau timpurile atunci, după 8 clase absolvite, la școala de medicină din Orhei. Povestește că initial avea frică de această profesie, dar când a venit vremea să decidă, a ales medicina:
„Părinții au fost de acord, chiar s-au bucurat. Nu am regretat alegerea și lucrez până în prezent, degrabă am 49 de ani de muncă. Practică am făcut în raionul meu, la Susleni, iar primul loc de muncă a fost secția de copii de la spitalul raional Criuleni. M-am mutat să lucrez în satul Onițcani când copilul meu avea un an și trebuia sa-l dau la grădiniță, dar nu avea cine-l lua de acolo… Nici nu pot să spun, cu ce aș compara această profesie... Fiecare om se uită la tine în ochi, mereu trebuie să fii atent ce-i spui, cum îi spui, ai sau n-ai dispoziție, trebuie să comunici”.
Legată sufletește de colectivul de muncă, despre care spune că este unit și prietenos, Olga Iliescu, privind în urmă, nu regretă alegerea domeniului. Totuși, dacă ar schimba ceva, ar fi aceeași medicină, doar că ar merge la universitate, să se facă doctor. OMF Onițcani are în custodie 1580 de locuitori aflați permanent pe teritoriul satului, care nu le lasă prea mult răgaz celor trei asistente medicale și medicului.
„De lucru este, nu ne plângem. Noi ne-am împărțit volumul de lucru conform specializărilor inițiale. Eu răspund de copii, de vaccinări, că așa mi-i profilul, pentru că am învățat de asistentă medicală de copii. Moașa răspunde de profilul ei, asistenta medicală generală – de al ei, și așa lucrăm”, spune dna Olga.

Maria Samoil
Maria Samoil, asistentă a medicului de familie, CS Criuleni
Avea doar 15 ani împliniți, când a mers, cu alte trei colege, de la Telenești la Bender, să admită la medicină. Își amintește, că pe vremea ceea, tinerele alegeau mai des profesiile de asistentă medicală sau profesoară. Azi, constată că profesia sa îmbină cumva ambele domenii: „Tratăm și instruim pacienții, parcă am prins doi iepuri.”
A îndrăgit albul „punctului medical” din copilăria sa încă de pe când mergea la analize, vaccinuri sau probe Mantoux.
„Îmi plăcea mirosul de la punctul medical. Mai târziu am aflat că așa miroase eterul. Îmi plăcea albul de acolo, curațenia de acolo. Vecina noastră lucra felceriță, probabil, voiam să fiu ca ea. Primul loc de muncă a fost la spitalul din Criuleni, după practica de stat, conform repartizării, în secția de terapie, acum – boli interne. Am lucrat 20 de ani și în sala de proceduri, și în servicii, și șase ani ca asistentă superioară. Când a început medicina de familie, am trecut la birou cu medicul, deja s-au făcut 25 de ani. Acum, lucrez cu dna Tatiana Ogor, iar în secție am lucrat cu mama dumneaei... Pe 4 august o să am 46 de ani în profesie. Aș începe tot așa, dacă s-ar întoarce timpul, pentru că nu-mi închipui ce altceva aș putea face. E profesia pe care am îndrăgit-o cu tot sufletul și nu regret alegea, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să contactez și să comunic cu oameni. E mai bine să lucrezi profilactic, și e mai dureros să vezi când oamenii devin neajutorați, când nu mai pot, stau la pat – e dureros să vezi asta, dar ... bolile schimbă oamenii, așa-i viața. Deși sunt la pensie, mai lucrez, că nu vin tinerii, nu le este atractivă medicina de familie... mai degrabă aleg spitalul, munca pe servicii, că e mai plătită și au zile libere. N-am observat cum s-au dus anii! Prima cunoștință cu Criuleniul a fost când am venit la practica de stat. Umblând în căutare de cazare, vedem două femei care stăteau de vorbă pe str. Viilor. Le întrebăm pe ele, cine primește la gazdă. Una din ele, tanti Maria, a zis că nu primește la gazdă, dar fiindcă are două fete duse și ele să intre la învățat, ne primește, pe două luni, că poate și pe ele cineva le va ajuta, acolo pe unde erau... Mi-am făcut impresii bune despre oamenii de aici, datorită acestei femei. De aproape jumătate de veac prietenim cu cele două fete ale dnei Maria...”, povestește Maria Samoil.

Lilia Țurcan
Lilia Țurcan, asistentă medicală în OMF Pîrîta, r. Dubăsari
Lilia Țurcan spune că i-a plăcut de mică profesia de asistentă. Când i-a venit timpul să învețe, a ales să meargă la studii la colegiul de medicină din Bender.
„Eram mică și tata era cam bolnav, avea și o dizabilitate, iar eu îmi doream să cresc mare și să-l tratez. N-am reușit, tata a decedat îndată după ce am intrat eu la lucru, într-o zi de 6 mai. Primul meu loc de muncă a fost la spitalul din or. Dubăsari. Era secția în care se tratau bolnavii de tuberculoza oaselor, după care m-am transferat în secția terapie, asistentă de proceduri. Apoi, dacă sunt de baștină de la Pîrîta, m-am căsătorit aici, în sat, și am revenit, în medicina de familie. Acum am o experiență de 21 de ani.”, povestește dna Țurcan.
Profesia i se pare la fel de frumoasă ca atunci, în copilărie și nu are nici o remușcare, că nu ar fi la locul potrivit.
„În medicina de familie e mult de lucru: și vaccinarea copiilor și adulților, și toată populația, e mare responsabilitatea noastră. N-aș zice că e tare plătită muncă noastră. Comparativ cu ceea ce câștigă acum la oraș, colegi cu 1-2 ani lucrați, noi, cu 20 de ani în sat, mai modest. Chiar și așa, măcar că e greu, dacă aș lua de la început, tot astă profesie aș alege, pentru că mi-a fost dragă. Nu am regretat alegerea niciodată, iar celor care aleg profesia le-aș spune să meargă pe calea asta doar dacă au dorință să lucreze cu oamenii. În timpul de față, într-adevăr, populația, pacienții sunt foarte stresați și e nevoie de mare răbdare să le explici multe lucruri. Aș spune viitorilor asistenți că trebuie să le placă, nu să se uite cum se achită. E o profesie care te face responsabil de soarta altor oameni”, consideră dna Lilia de la Pîrîta.

Speranța Munteanu
Speranța Munteanu, asistenta medicului de familie, OMF Boșcana
Speranța Munteanu a fost repartizată la OMF Boșcana, în calitate de tânără specialistă, în anul 2023. Deja de doi ani și jumătate își îndeplinește atribuțiile de asistentă a medicului de familie, lucrând mai întâi cu medicul Elena Solovei, apoi cu Sergiu Postolachi, iar pentru asta face zilnic naveta de la Miclești la Boșcana, 34 km dus și 34 întors. O face cu responsabilitate, schimbând 2-3 rutiere într-o direcție, dar fiindcă și-a dorit mereu să ajute oamenii, acceptă și așteaptă să facă o schimbare, după ce expiră cei trei ani de muncă conform repartizării.
„Să-i ajut, să-i ascult, să-i tratez, să fiu mai mult un prieten, nu asistent medical – asta îmi doresc de la profesia mea. Mă strădui să le zâmbesc mai mult oamneilor, că parcă merge mai ușor munca așa”, spune tânăra.
Speranța zice că ar asocia rolul unui asistent medical cu cea de prieten. Și dacă rolul unui prieten, adesea, este să aline un suflet obosit al altui om, observă același lucru în relația sa cu pacienții.
„Am observat că pacienții, dacă le spui o vorbă bună, parcă nici de pastile n-ar avea nevoie. Nu regret și nu m-am dezamăgit de profesia aleasă și sper că și în continuare voi avea o experiență de viață și în medicină la fel de frumoasă. Sunt și momente grele, evident, și sentimente de frică, că parcă ceva nu vei reuși, neîncredere că nu vei face față, dar cu răbdare, iese totul cum trebuie. Colectivul m-a primit bine, aveau nevoie de lucrători. Avem cca 1400 de persoane la evidență pe sector, din cca 3000 de locuitori deserviți de OMF Boșcana”, povestește asistenta medicală Speranța.

Veaceslav Crîșmari
Veaceslav Crîșmari, asistent medical în secția de gardă, SR Criuleni
Unul din cei patru asistenți medicali – bărbați din Spitalul raional Criuleni este Veaceslav Crîșmari. Afirmă că decizia de a studia medicina la Colegiul național de medicină și farmacie din Chișinău a fost juma/juma dorința sa și îndemnul părinților, ambii juriști, care nu l-au încurajat să le urmeze calea.
„Mie îmi era interesant să învăț a acorda un ajutor medical, iar părinții voiau pentru mine un viitor mai decent și considerau că în medicină e mai stabil. Din 2012 până în 2018 am lucrat la Institutul Oncologic, în secția de hematologie. Aveam ture de 16 ore, de 24 de ore în week-end. Iar din 2018 sunt asistent în camera de gardă. La 1 septembrie se împlinesc 14 ani de când sunt asistent” – numără dl Veaceslav.
Într-un domeniu dominat de femei, spune că a auzit destule glume la adresa sa că ar fi „soră medicală”, dar că s-a obișnuit cu timpul. Și femeile s-au obișnuit cu prezența unui bărbat în colectivul de asistente, și apelează la el și când e nevoie de forță fizică, și de abilități gospodărești, cum ar fi a închide un robinet defect sau abilități de comunicare cu sportivi, ONG, refugiați, domenii pe care le cunoaște, pentru că a avut oportunitatea să interacționeze cu mai multe organizații. Întrebat, dacă ar alege a doua oară aceeași cale în viață, zice că nu, că cel mai probabil, s-ar face bucătar – primul său hobby. Totuși:
„După 14 ani, ar fi nevoie de un factor decisiv, ca să-mi schimb domeniul. Deși lucrul are neajunsurile sale, deocamdată, nu văd nevoia să plec din domeniu, iar eu încerc să fac lucrul pe care-l știu mai bine. Dacă aș schimba ceva, poate aș schimba pe un spital unde e mai mare salariul, dar la momentul actual, mi-i convenabil aici, lucrez aproape de casă. Mă simt la locul meu în această profesie. În popor se spune că este lucru pe care trebuie să-l faci și tu”, spune Veaceslav Crîșmari.
Cât despre cele mai dificile momente și momentele de mare satisfacție, asistentul medical Veaceslav spune:
„Cel mai greu e să țin pasul cu noile regulamente, care se schimbă sau se adaugă destul de des. Uneori este lipsa de specialiști și nu poți acorda un ajutor medical complet. Cea mai mare satisfacție a fost când am resuscitat un om, i-am salvat viața. Când lucram la Oncologic, mulți pacienți erau demoralizați, iar eu stăteam noapte de noapte cu ei, și cu medicație, și cu suport moral, unii din cele mai grele situații au scăpat, au trecut de impasul pe care l-au avut. Asta mi-a adus cea mai mare satisfacție, cu câțiva prietenim și acum... Tinerilor care aleg medicina, le-aș spune că într-o măsură oarecare decid să-și dea o parte din viață, pe care nimeni nu li-o va recupera. Trebuie să fie gata să jertfească ceva. Poate sună pompos, dar medicina este jertfă. Tu ai zile în care trăiești pentru cineva, nopți nedormite, absența din familie și de acasă. Dacă crezi că ai ales ceva ușurel și doar aspectul financiar, trebuie să fii gata că sunt momente în care psiho-emoțional va fi tare greu... ”
"Numărul personalului medical mediu, în Republica Moldova, conform ultimelor date disponibile ale Biroului Național de Statistică (anul 2024), ar fi de circa 23 707, sau câte 99,6 unități de personal medical mediu la 10 mii de locuitori. "
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri











