Noi măsuri pentru prevenirea răspândirii cazurilor de COVID- 19 au aprobat, la 23 august Membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP).
Hotărârea vizează modul de organizare a manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorilor Naționale și începerea noului an de studii.
Membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică recomandă organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorii Naționale Ziua Independenței Republicii Moldova cu program redus (nu mai târziu de orele 17.00) în toate localitățile și cu respectarea obligatorie a măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, inclusiv respectarea distanței fizice de minim un metru și purtarea măștilor de protecție de către publicul spectator. Focurile de artificii pregătite de autorități vor putea fi admirate, dacă se va insista pe declanșarea lor, de la balcoane.
Prezență fizică și fără careuri solemne în școli
Începând cu 1 septembrie 2021, activitatea instituțiilor de învățământ primar,gimnazial, liceal, profesional tehnic și superior se va desfășura cu prezența fizică în toate unitățile, în condițiile respectării prevederilor instrucțiunii aprobate prin prezenta hotărâre.Deciziile ulterioare vor fi adoptate în funcție de evoluția situației epidemiologice și rata de vaccinare pentru fiecare instituție în parte.
”Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, la data de 1 septembrie 2021, în incinta instituțiilor de învățământ, inclusiv în curți, nu vor fi organizate festivități sau alte evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022.
Cei nevaccinați vor prezenta teste o dată la 14 zile
Colectivitățile în sistemul de învățământ sunt formate în mare parte din copii, grup care nu este protejat prin imunizare împotriva COVID-19, pentru a preveni transmiterea infecției cu virusul SARS-CoV-2 în spațiul școlar, se recomandă atingerea acoperirii vaccinale de cel puțin 95% din persoanele adulte în fiecare instituție de învățământ până la 1 octombrie 2021.
Până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și va prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (test rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau test PCR la COVID-19).
Excepții
Nu se supun testării persoanele care prezintă certificat de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare concluzie medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15 a zi și a 180 -a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti COVID-19 este valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.
Hotărârea o puteți citi aici: https://gov.md/sites/default/files/hotarare_cnesp_nr.60-redactat-ro.pdf
Photo-credit: Liceul Teoretic ”Boris Dînga”, Criuleni