Est-CurierPolitic

De Ziua Independenței, mai mulți șefi de state sunt așteptați la Chișinău

Serviciul de presă al Președinției a anunțat, că Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, va întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova în această săptămână. Liderul polon va ateriza la Chișinău joi, 26 august, urmând să aibă întrevederi cu Președintele Maia Sandu și cu alți oficiali de rang înalt. A doua zi, pe 27 august, Președintele Andrzej Duda va participa la acțiunile dedicate celei de-a 30-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.

Tot pe 27 august, la Chișinău se vor afla Președintele României, Klaus Werner Iohannis, și Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy. Cei trei șefi de state, alături de Președintele Maia Sandu, vor lua parte la festivitățile organizate în Piața Marii Adunări Naționale cu prilejul celor trei decenii de Independență a Republicii Moldova.

Ulterior, vor avea loc câteva întrevederi bilaterale, precum și o reuniune multilaterală a celor patru președinți, urmate de declarații pentru presă.

Pe 27 august, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi desfășurată parada militară cu participarea subdiviziunilor Armatei Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova. Ultima dată o paradă militară a fost organizatpă în 2016, cu prilejul a 25 de ani de Independență.

Sursa foto: carabiner.gov.md. Pregatiri pentru paradă.

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button