Recenta Conferința Națională eTwinning cu genericul „eTwinning, educație de calitate pentru un viitor durabil, incluziv și fericit” a venit cu aprecierea muncii a 36 pedagogi din Republica Moldova.
În cadrul conferinței au fost premiați câștigătorii concursurilor naționale „Fii Ambasador eTwinning – 2022” și „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare” desfășurate pe parcursul anului 2022. Astfel, titlul de „Ambasador eTwinning” i-a fost conferit Anei Ceban, învățătoare de clasele primare la Liceul Teoretic ,,Mihai Marinciuc” din mun. Chișinău.
Alte 36 de cadre didactice, proiectele cărora au demonstrat un impact relevant asupra copiilor și elevilor, s-au învrednicit de premii la categoriile: învățământ preșcolar, învățământ primar, învățământ gimnazial, învățământ liceal, învățământ profesional tehnic; la categoriile tematice: „Promovarea temei anuale eTwinning „Viitorul nostru frumos, durabil, incluziv – școlile și noul Bauhaus european”, „Colaborare prin utilizarea creativă a tehnologiei informației și comunicațiilor” și „Proiecte europene implementate de ambasadori eTwinning din Republica Moldova”.
Printre cei 5 finaliști în categoria ”Colaborare prin utilizarea creativă a tehnologiei informației și comunicațiilor” este și profesoara Savciuc Ana, Liceul Teoretic Măgdăcești, satul Măgdăcești, raionul Criuleni. Dumneaei este și deținătoarea titlului onorific ”Omul cetății” în cadrul ediției a VII-a a proiectului de parteneriat” Ambasadorii Limbii române în școală”, premianta concursului internațional Discavery, 2022.
Lista premianților poate fi accesată aici.
Ediția din acest an a Conferinței Naționale eTwinning s-a desfășurat în format hibrid, cu participarea a peste 200 de persoane.
Programul eTwinning a fost lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, iar din 2014 eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport. În mai 2022, portalul eTwinning a fost integrat în European School Education Platform. Scopul programului eTwinning este de a facilita comunicarea și colaborarea dintre instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova cu cele din comunitatea eTwinning, implicând elevii în activități didactice inovative și de colaborare. eTwinning promovează colaborarea prin intermediul tehnologiilor comunicării şi informaţiei (TIC), oferind asistenţă, servicii şi instrumente de lucru.
Obiectivul principal al acțiunii eTwinning este de a consolida și de a dezvolta rețelele școlare (school networking) printr-o schemă de înfrățire între școli (school-twinning), care ar permite tuturor școlilor europene să creeze parteneriate pedagogice.