CriuleniDubăsariSocial

Primăriile au depus în total 724 de proiecte privind finanţarea din FNDRL

La 6 mai, conform unui orar stabilit anterior, Ministerul Insfrastructurii şi Dezvolătii Regionale a anunţat că a luat sfârşit prima etapă de evaluare a celor 724 de proiecte depuse de către primăriile din ţară, pentru a obline finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală prin programul „Satul european”.

Cifra proiectelor a fost impresionantă, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale, Andrei Spînu, care însă, a anunţat, că urmează următoarea etapă de selectare a proiectelor care au acumulat cel mai mare punctaj şi care urmează a fi finanţate începând cu finele lunii mai. Suma tuturor proiectelor validate depăşeşte 2 mlrd 800 mln de lei, pe când în buget sunt rezervaţi 670 mln lei. Cu toate acestea, Andrei Spînu şi-a exprimat încrederea că numărul de proiecte finanţate ar putea fi mai mare, dacă se implică şi partenerii externi.

La prima etapă au fost admise 717 proiecte (2 fiind respinse şi 5 retrase de către autori): în regiunea Nord – 203 proiecte, Centru – 337, Sud – 156, Găgăuzia – 28.  

Urmează evluarea finală şi tehnică a proiectelor, şi” vom căuta suport la partenerii de dezvoltare”, a spus Spînu, pentru a creşte numărul de proiecte admise spre finanţare.

Noutăile acestui program ar fi, potrivit ministrului, finanţarea de către Guvern a contribuţiei primăriilor pentru proiectele atrase din sursele externe – 9 dosare cu o valoare totală de 50 mln de lei, dintre care Guvernul va acoperi 10 mln lei. Pentru construcţia, extinderea, reabilitarea, modernizarea apeductelor şi sistemeleor de canalizare, de epurare a apei pentru instituţiile publice locale primăriile solicită peste 1 mlrd 290 mii lei, ceea ce constituie 46 la sută din lista de priorităţi. Alte priorităţi sunt iluminatul stradal – 99 de mln; eficienţa energetică  şi reabilitarea clădirilor publice – 695 mln; instalarea sistemelor de producere şi furnizare a energiei, folosind resursele regenerabile – 32 mln; construirea şi amenajarea sălilor sportive şi altor obiecte destinate grupurilor vulnerabile – peste 430 mln, etc.

O noutate a programului „Satul European” ar fi finanţarea planurilor urbanistice locale. Pentru această măsură au aplicat proiecte 92 de primării care doresc să-şi dezvolte localităţile în baza documentelor tehnice corecte elaborate de specialişti. 

În următoarea etapă, comisia de tehnico-financiară va selecta  proiectele care au adunat cel mai mare punctaj şi care se încadrează în limita mijloacelor financiare alocate de buget. Decizia finală despre care urmează a fi finanţate va fi luată la finele lunii mai.

Verificarea proiectelor, vizitele în teritoriu şi confirmarea verirdicitiăţii informaţiilor prezentate în proiectele depuse a fost efectuată de către specialiştii Oficiului Naţional de dezvoltare regională locală (ONDRL) şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a fost creat ca urmare a restructurării I.P. „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” și este responsabil de implementarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală.

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button