DubăsariEst-CurierSocial

Odată cu bugetul, au aprobat și lista priorităților pentru anul nou în r. Dubăsari

Consilierii raionului Dubăsari au discutat și au aprobat la 23 decembrie 2022, cu 20 de voturi ale consilierilor prezenți, bugetul raionului Dubăsari pentru anul 2023.

Proiectul deciziei a fost prezentat și explicat de Lilia Cazac, șefa secției finanțe a CR Dubăsari. Raportoarea a explicat diferența dintre cifrele incluse în proiectul pe care l-au primit inițial consilierii și cel care a fost supus dezbaterilor prin majorarea transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat către r. Dubăsari după aprobarea, în prima lectură, în Parlament, a Legii bugetului de stat pentru anul 2023. 
Ținând cont de modificări, bugetul raionului Dubăsari a fost aprobat fără deficit în mărime de 158 mln 721,9 mii lei. În schimb, cheltuielile care nu au fost incluse, Lilia Cazac a propus să fie finanțate din contul soldului de la 31 decembrie 2022, pe care l-a estimat la cel puțin 1,6 mln de lei.
La discuțiile proiectului deciziei în lectura a doua, Lilia Cazac a dat citire căror cheltuieli în 2023 raionul le va ține piept din soldul pentru anul 2022. Vorba e despre 925,8 mii lei pentru domeniul asistenței sociale, și cheltuieli pentru componenta raională și fondul de incluziune, ceea ce lasă raionul fără sold bugetar la începutul anului viitor. 
Vasile Todica, consilier PSRM, a făcut unele precizări, dat fiind faptul că rămâne raionul fără sold, și a propus unele modificări care ar trebuie să aducă economii la buget, și anume în 2023 să revină consilierii la decizia de absorbție a gimnaziului Marcăuți, numind-o ”greșită” pe cea anterioară de a lăsa gimnaziul să funcționeze în continuare cu un număr mic de elevi, ceea ce va aduce o economie de 1,6 mln de lei, și să fie trecută la balanța primăriei Coșnița casa raională de cultură. Victor Tataru, consilier PDM, a propus să fie majorată suma alocată alimentației zilnice a elevilor din instituțiile de învățământ de pe malul drept al Nistrului care studiază în clasele gimnaziale și liceale, până la 10 lei pe zi, ceea ce pe anul întreg ar necesita 975 mii de lei, pentru un contingent de 570 de elevi. Ilie Izman, consilier PDM, s-a interesat dacă în bugetul din 2023 au fost prevăzute indemnizațiile unice achitate consilierilor la finele mandatului în mărime de două salarii medii pe economie, la care a primit asigurări că tot din soldul disponibil vor fi plătite, aproximativ câte 11 mii de lei fiecărui consilier.

Șeful SAM Dubăsari prezintă proiectul deciziei cu privire la încorporarea tinerilor în rândurile Armatei Naționale.

După ce au fost discutate toate propunerile, cu votul unanim al celor 20 de consilieri (din totalul de 27) prezenți la ședință, bugetul a fost aprobat. Secretara consiliului, Maria Jîmbei, a prezentat proiectul deciziei cu privire la programul de activitate al consiliului pentru anul 2023. Printre problemele pe care le
vor discuta consilierii în anul care vine vor fi 28 de chestiuni obligatorii, activități culturale și sportive, inclusiv marcarea celor 20 de ani de la reconstituirea r. Dubăsari, cupa ”Prietenia” la volei, etc. În primul trimestru al anului, la ședința consiliului se vor discuta următoarele chestiuni: cu privire la absorbția școlii din Marcăuți de către LT Holercani; cu privire la transmiterea casei raionale de cultură în proprietatea publică a primăriei Coșnița; cu privire la raportul de activitate al președintelui și vicepreședinților raionului pentru anul 2022 și sarcinile pentru 2023; cu privire la transmiterea Serviciului de Protecție Civilă din subordinea Consiliului Raional în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.
Cu 17 voturi ”pro” și 3 abțineri consilierii au aprobat decizia de acordare lui Grigore Filipov, președintele raionului, a unui premiu în valoare de 50% din salariul său de bază.
La începutul ședinței, Grigore Filipov, i-a anunțat pe consilieri că după finisarea acesteia ”toți cei prezenți în sală sunt invitați într-o excursie la Cricova. Totuși, s-a terminat un an, în care am lucrat împreună, pe unde mai bine, pe unde mai rău, și am luat decizia, cu secția finanțe, să facem așa un gest”. ”La degustare?” – a precizat președintele ședinței, Ștefan Driga, la care a primit răspuns afirmativ.

În imagine: ședința CR Dubăsari, 23 decembrie 2022

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button