De mică știam că am un bunel-erou, care a luptat în razboiul din 1941-45 și care n-a mai revenit acasă, lăsând-o pe bunica văduvă cu patru copii. Îmi amintesc că mă mândream nespus de mult cu fotografia și numele lui tătica Mihail, incrustate pe Memorialul din sat, unde noi, elevii, la fiecare 9 Mai, stam cu mâna în semn de salut pioneresc.
Era chipeș și tânăr bunelul meu din acea fotografie… Bunica Fenea nu iubea să-și amintească despre război și la curiozitatea mea, legată de bunel, ofta: “Apu, l-au luat rușii pe front și n-o mai venit.” Cum a murit, unde i-o fi mormântul – nu știa nici bunica, dar nici comisariatul militar.
Zilele acestea am încercat să-mi construiesc arborele genealogic cu ajutorul Internetului și prin mulțimea de portaluri virtuale l-am găsit și pe crugliceanul Baluțel Mihail Fiodorovici. Scunda informație mi-a ajutat să însăil conturul celor câteva luni de razboi din biografia bunelului.
…Tocmai se încheiaseră sângeroasele lupte, intrate în istorie ca operația Iași-Chișinău, care au rărit considerabil rândurile armatei sovietice. Basarabia eliberată de fasciști trebuaia să compenseze factorul umano-militar și de aceea un ordin de mobilizare arunca în gura războiului și pe țăranii apți de luptă din raionul Criuleni. Câți au fost mobilizați în octombrie-noiembrie 1944 – nu cunosc. Știu doar că bunelul Mihail a fost luat în noiembrie împreună cu alți crugliceni, izbișteni, boșcăneni, jevreneni… Documentele comisariatului militar Criuleni nu conțin informația despre unitatea în care au luptat, dar probabil să fi fost Frontul Ucrainean – actorul principal in operatia Iași-Chiținău. Cu acest front picioarele bunelului au măsurat drumurile înzapezite ale României, apoi Ungariei, ajungând pâna la Odra și Visla. Acolo s-a terminat biografia de luptă a miilor de basarabeni, râmași pentru familiile lor și până astazi pierduți fără de veste.
Acolo și-a găsit mormântul și bunelul Mihail… A plecat la război la 29 de ani, a luptat doar trei luni și a murit strivit de șenilele tancului sau înghițit de apele Odrei…
Au trebuit sa treaca doi ani ca tocmai în 1947 comisariatul militar Criuleni să întocmească un document declarat “Secret” în care să constate moartea a 55 de soldați, originari din satele raionului Criuleni, luați la arme în octombrie-noiembrie 1944 și căzuți în luptele din ianuarie 1945. Cel mai tânar ostas avea doar 18 ani, cel mai “batrân” – 43… Dureros pâna la lacrimi: doar câteva luni îi desparțea de Victorie…
Cu riscul de a câștiga epitetul de mancurtă- nepatrioată, îndrăznesc să-mi exprim , totusi, gândul: toate sunt tocate prin uitarea timpului – și maidane, și Mari Adunari, si proteste scandate. Peste câteva zeci de ani nimeni nici n-o să-și aminteasca despre ele. Dar sunt câteva pagini din istoria omenirii, care nu se supun amneziei – printre ele se numara si anii sângeroși ai Marelui Război pentru Apararea Patriei. Pe an ce trece de 9 Mai tot mai puțini veterani răspund la apelul de prezență printre noi, dar mă bucură că amintirea despre jertfa și eroismul lor trăiește în cugetul și sufletele nepoților și strănepoților. Nu contează cum își manifestă ei “comemorarea” : cu panglici în piept, inscripții de tipul “Спасибо деду за Победу”, mergând în marș cu potretul bunelului sau punând flori lânga focul vesnic – important e ca de 9 mai prelungim a serba Ziua VICTORIEI ASUPRA FASCISMULUI, care a deschis calea edificării unei Europe libere, democratice, fără discriminare rasială între oameni și popoare. Indiferent de polemicile care bântuie referitor la importanța acestei Victorii, sfârșitul unui măcel, care a îndurerat și îndoliat milioane de familii, nu poate sa fie decât salutat.
Lilia Baluțel
În imagine: documentul ce confirmă lista criulenenilor pierduți fără veste în cel de al doilea război mondial.
