Alegeri prezidentialeCriuleniDubăsariEst-Curier

La Criuleni nu s-a atestat vot masiv al cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului, iar veteranii au monitorizat trecerile peste poduri

Către ora 15.00, la cele două secții de votare deschise în or. Criuleni pentru cetățenii din stânga Nistrului au votat aproximativ 210 persoane. Una dintre ele se află în Școala de Arte Criuleni, iar cealaltă – în sala de sport a Centrului de Resurse pentru Tineri UNIT.

Potrivit Dianei Țurcan, președinta biroului electoral al secției de votare din incinta Centrului de Resurse pentru Tineri UNIT, ținând cont de felul cum au decurs alegerile parlamentare în februarie 2018, s-au așteptat și de această data la un aflux mare de alegători. Referitor la încălcări: ”Nu, nu am avut înregistrate. Am redirecționat o persoană, domiciliată în or. Dubăsari arondată la secția din Cocieri, și n-a putut vota la Criuleni, dar i-am explicat că pentru a vota va trebui să meargă la Cocieri”.

La podul rutier de peste Nistru, pe parcursul zilei au monitorizat trecerea un grup de veterani, cca 9 la număr. Potrivit unuia dintre bărbații pe care i-am aflat acolo, care s-a prezentat ca fiind locuitor al s. Oxentea, Dubăsari, dânsul se află la pod de la ora 4 dimineața. Referitor la scopul aflării lor acolo, au spus că monitorizează cum se trece peste Nistru, dacă poliția își face datoria. Unul dintre veterani ne-a comunicat că în jurul orei 9.00 a avut loc o tentativă de a trece prin punctul de control două microbuze pline cu oameni, dar au fost întoarse înapoi. Alexandru Usru, șeful secției ordine publică al IP Criuleni, aflat la pod, împreună cu angajați ai Agenției Naționale Transport Auto, a comunicat, la ora 15.30, că poliția a documentat un singur caz de depășire a numărului admis de pasageri, în care ar fi fost 9 persoane, că s-a întocmit un proces-verbal și că unitatea de transport a fost trimisă înapoi.

Marin Maxian, șeful-adjunct al IGP, a spus în conferința de presă de la ora 15.00, că poliția a fost sesizată până la acea oră în 63 de cazuri, și a documentat 17 cazuri de transportare organizată a alegătorilor pe tot teritoriul R. Moldova.

P01101-144625 P01101-144644 P01101-151737 P01101-153944 P01101-154152

P01101-145212

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button