Alegeri prezidentiale

Femeile nu se tem de întuneric și votează mai activ decât bărbații

Soarta presedintelui o decid femeile și persoanele cu vârsta de 56-70 ani ani.
Conform informației furnizate de cec.md, până la ora 18 în raionul Criuleni s-au prezentat la secțiile de votare 43, 77 % din alegătorii inclusi în liste.
Mai active sunt femeile ce reprezintă 53,37 % din numărul celor care și-au exercitat dreptul la vot și persoanele de 56-70 ani ponderea cărora ajunge la 33, 03 %. Tinerii de 24-20 ani au o prezență de 25 la sută, iar cei de 18-21 ani nu au ajuns nici la 10 procente.
După ora 18 criulenencele au devenit și mai active ajungând de la 13238 la 13986 către ora 19, depășind prezența bărbaților cu peste 1000 de persoane.
În raionul Dubăsari la fel sunt mai active femeile care constituie 51,74 % din numărul celor care au venit să voteze. La urne au venit 36,37 % din alegătorii inclusi în liste. 33 la sută sunt persoane trecute de 56 ani. Vârsta denotă speranța acestora întro schimbare benefică pentru soarta lor. De altfel, după ora 18 s-a înregistrat un aflux de persoane, în mai puțin de o oră numărul votanților a crescut cu 300 persoane.
E. CHIRIAC

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button