Pe Ionela Hadârcă, scriitoare și formatoare de opinie, am întâlnit-o la Criuleni în cadrul unui eveniment organizat pe către UNDP, parte a campaniei ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Ionela a fost invitată să le vorbească fetelor de vârstă liceală din câteva școli despre formele violenței, toleranță și prejudecăți, limite și consecințe.
Scriitoarea, în maniera sa de exprimare dezinvoltă și simplă, le-a vorbit adolescentelor despre oportunitatea de a pune mai mult accent pe cultivarea respectului de sine, pe investiția în dezvoltarea personală, pe egalitate în sentimente, egalitate de obligațiuni și libertatea alegerilor, în cadrul unui cuplu și individual. I-am solicitat un interviu, pentru cititorii ”Est-Curier”.
– Stimată doamnă, Ionela Hadârcă, de ce ați acceptat să fiți parte a acestei campanii și să le vorbiți adolescentelor despre violență, respect de sine și alte lucruri esențiale pentru viața de adult?
– Pentru mine este importantă participarea la asemenea activități pentru că eu am avut nevoie de asemenea discuții când eram la vârsta fetelor din această sală, și nu am avut parte de ele. Eu le spuneam adolescentelor, cu care m-am întâlnit la Soroca, că noi aveam lecția de muncă, de fapt, două lecții unite, câte 45 de minute fiecare, la care învățam să croșetăm. Nicio fată din clasa noastră de atunci nu croșetează azi, dar nici n-am fost învățate chestiuni elementare legate de sănătatea noastră mentală, de limitele noastre, de educația sexuală, de abuz fizic sau psihologic. Am avut nevoie să știm cum să recunoaștem, să detectăm abuzul, ce comportament să adoptăm când ne confruntăm cu o situație de abuz. Am învățat aceste lucruri numai poticnindu-ne de ele prin viață. Dar eu aș vrea să cred, ca măcar o fată din cele peste 40 prezente astăzi a memorat ceva și va aplica în viață. Aș considera, în așa caz, că eu am reușit să schimb ceva spre bine.
– Adesea auzim de la profesori, că părinții sunt responsabili să discute acasă aceste comportamente, situații…
– Dar foarte rar se întâmplă când copiii preiau din familie asemenea deprinderi de viață! Părinți se rușinează să le explice copiilor anumite lucruri, intervin probleme de comunicare părinți-copii. Noi ne construim imaginea părinților super corecți și ideali și copiii se tem să se apropie de noi cu asemenea întrebări. Or, noi considerăm că ”cumva, s-a învăța el singurel”, dar asta poate să-l coste pe tânăr/ă, pe adolescent/ă foarte scump pe viitor.
– Din ce le-ați vorbit fetelor azi – despre respectul de sine, sănătatea corporală și emoțională, independența financiară, dezvoltarea pasiunilor care poate să le aducă afirmare – cât este din propria dvs experiență?
– Tot ce ați auzit sunt cazuri reale, care m-au învățat și pe mine câte ceva la fiecare etapă a vieții.
– Ați pomenit de prejudecăți, despre ”gura lumii”, ”da ce-o să zică părinții”, ”dar cui trebuiesc eu cu trei copii”. Care este cea mai gravă, în opinia dvs, din cauza căreia femeile din Republica Moldova sunt gata să rabde?
– Cea mai gravă prejudecată, în opinia mea, este să trăiești după gura lumii. Ați auzit, din discuțiile de azi cu fetele, că unele sunt gata să rămână într-o relație defectuoasă numai din cauză că este primul ei partener sexual. Asta este greșit total pentru că în pofida unui abuz grav fizic ea decide să-și păstreze familia numai pentru ca să se simtă confortabil părinții că ei nu au în familie un divorț. Lucrurile acestea sunt, uneori, răsplătite cu sănătatea, cu viața, ceea ce este mai grav și periculos decât divorțul.
– Dvs adesea faceți glume pe Internet despre unele comportamente ale femeilor. Care este scopul acestor glume și postări satirice?
– Eu critic cu drag! Am citit sau auzit sute de reacții în care mi s-a spus că ”uite, m-am recunoscut pe mine în filmulețul tău și am decis să procedez altfel de data asta!”. Femeile s-au văzut ca în oglindă și cel puțin au pus la îndoială ce fac și cum procedează, pentru că deseori noi urmăm un comportament automat, pe care l-am văzut la părinții noștri și îl aplicăm în continuare, dar poate fi total greșit.
– Ați menționat că aveți experiența de a locui în două state, la moment – în Polonia. După părerea dvs, în care din aceste țări este mai protejată femeia față de fenomenul violenței în familie?
– Polonia este o țară conservatistă și catolică și acolo femeia la fel este în pericol mare, pentru că sunt anumite cerințe învechite față de cum trebuie să fie. Recent a fost introdusă interdicția la avort, femeile au protestat într-un număr foarte mare. În Polonia sănătatea femeii nu este pe primul plan. Eu n-aș putea să spun că una din aceste țări este mai progresistă, dar eu îmi propun să schimb lucrurile măcar acolo unde pot, unde intervin. În Polonia eu nu sunt o voce auzită, deocamdată.
– Egalitatea de șanse în Moldova este ceva real sau încă iluzoriu?
– Eu cred că e real, pentru că noi avem o sumedenie de femei în funcție de conducere, în funcții cheie. Noi avem o președintă femeie, lucru cu care eu mă mândresc și pe care îl spun tuturor străinilor imediat ce vin la noi în Moldova. Este și un exemplu pentru fetele noastre, ele pot înțelege că totul este posibil. Atunci când li se spune că tu nu trebuie să aspiri atât de mult, că tu ești dintr-un raion oarecare dintr-o oarecare Moldova, ele ar trebui să ignore aceste prejudecăți, pentru că lumea vrea să le taie aripile, dar noi avem exemplele pe care le avem, le putem urma, și asta e frumos.
– Comportamentele violente, ați spus și dvs, sunt caracteristice ambelor genuri. Supuse și supuși violenței sunt una din șapte femei și unul din 25 de bărbați. Ce sfaturi le-ați da adolescenților și adolescentelor în contextul acestor statistici?
– Eu i-aș sfătui să se iubească pe sine, și fetele și băieții, să fie atenți cu cei din jur, să gândească, să pună la îndoială lucrurile pe care le fac și le spun. Aș zice, să gândească ce emoții le pot provoca apropiaților, prietenilor, pentru că noi știm, că aceleași cuvinte pot răni pe toată viața. Ar ajuta să ne punem asemenea întrebări!
Consemnare, Svetlana Cernov
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Femeia-ambasadoare a securității,echității și dreptății sociale în Zona de Securitate”, finanțat printrun grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Opiniile, constatările și concluziile menționate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea IWPR și Guvernului Britanic.
