Est-CurierIncidente

Furau autoturisme ca să le vândă în Republica Moldova. Procurorii anunţă reţineri

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunţat azi, 18 iunie 2021, într-un comunicat de presă, că mai multe persoane au fost reținute și automobile ridicate, care s-au dovedit a fi anterior sustrase din spațiul UE. Prejudiciul cauzat depăşeşte 12 milioane lei.
În cadrul executării unei cereri de comisie rogatorie din Ungaria, privind sustragerea automobilelor din Uniunea Europeană (UE) în valoare de peste 12 milioane lei, procuratura a pornit urmărirea penală pentru contrabandă cu automobile în Republica Moldova.

Cooperarea autorităților din Republica Moldova, Ungaria și România a avut loc sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii INI al MAI, prin sprijin analitic din partea IGP al MAI au reușit, în aproximativ patru luni, să dea în vileag modul de activitate al grupului criminal organizat vizat.

Conform expertizelor criminalistice, s-au constatat elemente de falsificare a numerelor de identificare a unor automobile.

În rezultat, recent au fost reținute șapte persoane și au fost ridicate 25 de automobile. Joi, în baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate.

În cadrul investigațiilor urmează a fi stabilit întreg cercul persoanelor implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice.

Dacă vinovăția făptuitorilor va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii penale, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

În context, procuratura recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și diligență maximă la procurarea automobilelor.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button