EC JuniorSportiv

Fetele din grădinița „Izvoraș” din Slobozia-Dușca descoperă arta fotbalului

Proiectul „Playmakers” a ajuns și la fetițele ce frecventează grădinița „Izvoraș”, din Slobozia-Dușca.

În fiecare joi, acestea se antrenează din greu, jucănd fotbal, ghidate de profesorul de educație fizică Iurie Arsenii.
Educatoarea Grupei mari-B , doamna Olga Ogor, și dl Nicolae Stahi, le sunt mentori și consultanți când e vorba de aspecte psihologice și manevre pe teren.

Fetițele au prins gustul fotbalului și așteaptă cu nerăbdare antrenamentele. În câteva luni au reușit să învețe cum să dea pase lungi sau scurte, cum să oprească mingea și cum să lovească în poartă. Deocamdată se distrează învățând, dar mentorii lor speră că fetele, pe viitor vor obține victorii de care ar fi mândri antrenorii, părinții și satul.
Fotbalul fetelor este susținut de proiectul „Playmakers”, fiind o colaborare dintre UEFA, Disney și Federația Engleză de Fotbal.

Mihai Guriță, stagiar în cadrul proiectului „Est-Curier Junior”

În imagine: Echipa de la grădinița „Izvoraș” din Slobozia-Duşca

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru mass media din Moldova și eforturi inovatoare de educație media”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button