Social

Drepturile pacienților cu boală celiacă, revendicate și în Moldova

În urma mai multor investigații și analize efectuate, medicii au constatat că două paciente, domiciliate în r-nele Criuleni și r. Dubăsari, suferă de boala celiacă (intoleranța la gluten).

Femeile sunt beneficiarele proietului Acces la Justiție în Zona de Securitate, și datorită susținerii juridice  oferite de juriști în cadrul acestui proiect au fost orientate spre instituțiile medicale de la care au obținut
diagnosticul.
Pacientele s-au adresat la Instituția medico-sanitară publică Institutul Mamei si Copilului la medicul  gastrolog pentru examinare. La fel, cu susținerea juriștilor, cele două paciente au obținut acces la dreptul lor la sănătate și vor beneficia de tratament în afara țării, datorită suportului financiar oferit de către Uniunea Europeană departamentului de cercetare a Universității de Medicină și Farmacie ”N. Testemițanu”. 
Din anul 2019, Universitatea implementează proiectul ”Interreg Danube Transnational Programme CD Skills. Îmbunătățirea managementului bolii celiace în regiunea Dunării prin creșterea gradului de conștientizare, îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea unor abilități mai bune de tratare a bolii celiace”.

Ce este intoleranța la gluten și produse din făină?
Glutenul este o proteină care se găsește în cereale precum grâul, secara, orzul, dar și în unele produse alimentare, cum ar fi anumite sosuri, și este dăunător pentru persoanele care suferă de boala celiacă. Dacă acestea consumă alimente care conțin gluten, intestinul subțire declanșează o reacție imunologică prin care mucoasa intestinală este distrusă, iar nutrienții necesari organismului nu mai sunt absorbiți așa cum ar trebui. Acest fapt duce nu doar  la disconfort, ci și la degradarea stării de sănătate sau la apariția bolii celiace.

Ce este boala celiacă?
Boala celiacă este o afecțiune auto-imună sistemică care apare la persoanele cu predispoziție genetică, în
urma consumului de gluten. Printre simptomele specifice bolii celiace se numără: diaree, vomă, dureri în abdomen, apatie; anorexie; tegumente palide; scăderea tonusului muscular (hipotonie generalizată); creșterea în volum a abdomenului (distensie abdominală); anemie; încetinirea procesului de creștere în cazul copiilor; scaune voluminoase și decolorate.
Din nefericire, multe persoane cu boala celiacă nu știu că au această boală, motiv pentru care testarea copilului la primele simptome manifestate sau în cazul prezenței bolii în familie, este atât de importantă. Boala celiacă afectează copiii în moduri diferite, în funcție de vârsta lor, iar monitorizarea corectă a evoluției bolii și gestionarea avizată medical oferă copilului și familiei acestuia sprijin pentru o viață cat mai aproape de normalitate.


Pentru a afla răspuns la o situație dificilă în care vă aflați, dumneavoastră, cititorii, aveți posibilitatea să adresați întrebări la teme juridice direct la AO CJS ”ECHITATE” (0248-22-190) sau la numerele de telefon ale redacției (0 248 20-183; 069789896) și veți primi răspuns prin intermediul acestei rubrici în următoarele ediții ale ziarului ”Est-Curier”

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button