Est-CurierSocial

Condamnat la 10 ani pentru trafic de droguri, chiar dacă afirma că nu cunoaște limba română. Procurorii l-au prins cu minciuna

Un chișinăuian în vârstă de 43 de ani a fost condamnat pentru trafic de droguri, după ce anterior fusese achitat pentru aceeași infracțiune, pe motiv că i s-au încălcat dreptruile și nu i-a fost oferit un traducător – bărbatul afirma fals că nu cunoaște și nu înțelege limba română.

Așadar, potrivit hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acestuia în cadrul urmăririi penale i-ar fi fost încălcat dreptul la un interpret, instanța declarând nule mai multe probe.
Procurorii PCCOCS au contestat decizia primei instanțe. La Curtea de Apel procurorii au invocat interceptări din cadrul urmăririi penale, în care inculpatul discuta la subiectul investigat cu soția sa în limba română.  În asemenea împrejurări, instanța de apel a constatat că pretenția acestuia precum că nu ar cunoaște limba română contravine realității și, deci, drepturile acestuia au fost respectate în cadrul urmăririi penale, se arată în comunicatul Procuraturii. 

O altă probă, considerată de instanță relevantă împotriva învinuitului, a fost expertiza medicală. Potrivit expertizei medicale, a fost stabilită starea de ebrietate opioidă a învinuitului, după ce ar fi înghițit un pliculeț cu opiu – fapt observat de ofițerul de investigații prezent la percheziții.
Urmare a satisfacerii apelului procurorului PCCOCS, prin decizia executorie și definitivă a Curții, învinuitul își va ispăși cei 10 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button