Social

Cinci persoane au încercat ieri să treacă ilegal frontiera de stat

Punctele de trecere a frontierei de stat activează azi în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic – comunică secția relații publice a Departamentului Poliției de Frontieră.

În 24 de ore, 29 noiembrie, polițiștii de frontieră au înregistrat :

– cinci treceri ilegale ale frontierei de stat;

– trei persoane au încălcat regimul punctelor de trecere  și al zonei de frontieră;

– trei documente de călătorie falsificate;

– șapte încălcări privind regulile de folosire a vinietei și de exploatare vehicule;

– un mijloc de transport identificat cu consemn național.

În ultimile 24 ore punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au fost traversate de 40 650 persoane, dintre care 21 885 au intrat în țară. 

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 24 649, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 16 001.

 Mai solicitată a fost frontieră cu România – 21 264 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate – 12 805 treceri și alte 6 581 traversări – frontiera aeriană. A  fost consemnat un număr total de 10 990 treceri de către cetățenii Ucrainei, dintre care 5 624 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, 1 362 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 7 656 traversări persoane;

PTF Aeroportul Chișinău – 6 581 traversări persoane;

PTF Sculeni – 5 557 traversări persoane;

PTF Otaci – 4 278 traversări persoane.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button