Social

Ce să faci dacă ai indicat greșit locul de consum

Pentru consumatorii care au indicat greșit numărul locului de consum în cererea depusă pe compensatii.gov.md, furnizorii nu pot aplica categoria de vulnerabilitate energetică corectă în factură.

În acest context, Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă consumatorii care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md și au primit o categorie de vulnerabilitate energetică, dar pentru care în factură este aplicată categoria medie în baza metodei indirecte (ca în cazul consumatorilor neînregistrați), să verifice corectitudinea introducerii numărului locului de consum pe compensatii.gov.md și să solicite redeschiderea cererii pentru corectarea datelor, prin mesaj la adresa electronică suport@compensatii.gov.md.

De asemenea, consumatorii care au indicat eronat venitul mediu lunar, numărul de persoane în locuință sau au solicitat din eroare atribuirea categoriei de consumatori non vulnerabili, pot cere redeschiderea cererii pentru corectarea datelor.

Pentru consumatorii de electricitate care au primit facturi la începutul lunii decembrie în care nu figurează compensații pentru luna noiembrie, compensațiile vor fi acordate cumulat pentru lunile noiembrie și decembrie în următoarea factură.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button