„E ora acțiunii!” – a venit să le spună președintele Parlamentului, Igor Grosu, la 18 aprilie 2024, criulenenilor.
Întruniți în sala de ședințe a Consiliului raional Criuleni, primari, consilieri raionali, funcționari publici au fost informați de oaspete despre importanța Referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, necesitatea confirmării vectorului de dezvoltare a țării, dat fiind că o altă alternativă demnă nu este.
De ce acum a fost inițiat acest Referendum?
– Pentru că e timpul de pus punct speculațiilor și poporul trebuie să decidă. Unicul model acceptabil pentru dezvoltare acum este cel European. Acum e o ocazie unică de a accelera procesul de adrerare. Circumstanțele sunt favorabile și spre sfârșitul lunii iunie vom începe negocierile. 1000 de funcționari europeni sunt gata să ne ajute în acest sens. Avem exemplul și experiența României ca să ne orientăm mai bine. Integrarea europeană e un proiect al țării, al generației noastre, nu a unui partid sau președinte. Suntem un teritoriu mic, cu populație puțină, dar care este bine văzută la nivel european, – spunea speakerul Igor Grosu.
Runda de întrebări-răspunsuri s-a axat mai mult pe problemele existențiale ale primăriilor, ca instituții, și ale comunităților. Primarul de Măgdăcești, Liuba Cojocaru, a povestit despe construcția centrului cultural –sportiv din localitate. Primarul de Bălțata a întrebat despre continuitatea programului „Sat European” și a fost asigurat că acesta va avea și alte ediții, doar că e important ca beneficiarii să valorifice operativ fondurile alocate deja prin program. Proiectele de apă și canalizare sunt multianuale pentru că e vorba de lucrări și costuri mari.
Tema evacuării gunoiului și rampelor de stocare a deșeurilor a fost abordată de primarii Petru Buzu, Drăsliceni, Svetlana Racul, Boșcana, Valeriu Carțin, Mașcăuți. S-a pomenit și despre discreditarea proiectului transfrontalier din cauza căruia raionul Criuleni este inclus în „lista neagră” a potențialilor finanțatori.
Igor Dodon, primarul de la Onițcani, a vorbit despre lipsa stației de epurare în satul cu o sută de izvoare, despre posibilitatea de a se conecta la cea de la Vadul-lui-Vodă, ceea ce este mai rentabil din punct de vedere economic, dar că nu prea speră să reușească, spunând că e nevoie de legi care să favorizeze cooperărie de genul celei descrise. Aceeași problemă a fost vociferată și de primarul de Criuleni, Mihail Sclifos, care consideră că orașul trebuie să aibă stație proprie de epurare, doar că ar avea asemenea obiect un cost de cca 27 mln de lei…
Primarul de Dolinnoie, Polina Țelișceva, a întrebat dacă ar fi posibilă amalgamarea s. Dolinnoe cu municipiul Chișinău, de care îi despart 10 km, mai exact, cu s. Colonița. Același lucru îl frământa și pe primarul de Bălțata. Li s-a răspuns că pentru amalgamare e necesar și acordul entității primitoare.
Și-au spus necazul și funcționarii de rang raional, cărora nu li s-au mărit salariile. S-a amintit că 18 școli au la moment deficit bugetar și trebuie ajustat cadrul legislativ ca să poată autoritățile raionale soluționa problema lor.
Iurie Buga, primarul de la Miclești, a atenționat asupra imposibilității bugetelor locale de a face față exigențelor ANRE și altor entități coordonatoare care solicită, bunăoară, încheierea contractelor de mentenanță a rețelelor electrice din localitate cu întreprinderi specializate.
Olga Josan de la Coșernița a explicat că sătenii încă nu au apă de la apeductul în care s-au investit cca trei milioane lei, ca să le aducă coșernicenilor apa de la Vadul-lui-Vodă, și că o soluție ar fi conectarea apeductului care se construiește la fântâna arteziană.
– Dacă s-au investit déjà trei miloane, haideți să ducem lucrul până la capăt și să nu revenim la fântâni, – a replicat președintele Parlamentului Igor Grosu. – Apa de la Vadul-lui-Vodă e bună, ne interesează culoarea apei în robinetele coșernicenilor, nu culoarea politică a administrației locale!
Planificată pentru o oră, discuția a durat mai mult, pentru că probleme la nivel local sunt multe, inclusiv cele care pot fi soluționate prin intervenții legislative.
E. Chiriac
Galerie foto de la întrunirea lui Igor Grosu cu criulenenii.
Fotografii de S.Cernov
Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova (primul din stânga), în vizită la Criuleni. În centru – deputatul PAS Victor Spînu, în dreapta – Alexandru Carțîn, președintele r. Criuleni.