”Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul”, Nicolae Bălcescu
În secolul XXI, era digitalizării, poți găsi absolut totul online. Totuși, o carte tipărită va câstiga mereu lupta cu omologul său, cartea electronică. Deși puțini se încumetă să recurgă la așa un risc, în satele din Republica Moldova încă se mai nasc oameni care văd lumea altfel.
Rusanda Isaicul-Pahomea, originară din satul Molovata Nouă, a imortalizat istoria acestui sat într-un ghid turistic de 84 de pagini, lansarea căruia a avut loc vineri, 20 mai 2020. Ghidul turistic include harta muzeului, istoria satului vechi (care a fost acoperit de apele Nistrului după construirea Hidrocentralei de la Dubăsari). De asemenea a fost publicată și broșura Muzeului de Istorie și Etnografie a satului. Broșura conține istoria fiecărei încăperi, organizate tematic – Aleea militară, Casa Mare, Istoria școlii. Ghidul este tradus în 3 limbi: română, rusă,
engleză.
”Vara mama ne punea să tăiem cânepă de pe unde creștea, o făceam snopi și o duceam până la Nistru. După două săptămâni, fiecare stiblă se umfla, apoi uscam snopii și îi băteam la bătătoare până se făcea câlț. Pe urmă scărmănam câlțul, îl făceam caiere pentru tors…” – secvență din amintirile băștinașei satului Molovata Nouă, Carpov Maria, inclusă pe lângă multele amintiri ale satenilor în broșura Muzeului de Istorie și Etnografie al satului Molovata Nouă.
La eveniment au fost oficialități de rang raional și local, animatorii vieții culturale din localitate ”Eu nu am găsit undeva în altă parte un muzeu atât de reprezentativ pentru tot ceea ce înseamnă viața localității. Acest muzeu are câte puțin din toate, încât, un om căutator de rădăcini, căutător de adevăr, găsește aici repere ale vieții, ale activității acestei localitati”, spunea Varvara Buzilă, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Atât doamna Rusanda Isaicul-Pahomea, cât și doamna Besleaga Alexandra, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie din sat, au fost premiate cu diplome de merit pentru promovarea culturii naționale în raionul Dubăsari.
Cu ajutorul Asociației Obștești ,,Cu dor de baștină-Molovata Nouă” , a fost lansat un prim-tiraj de 300 de exemplare a ghidului și a broșurii.
”Un mic traseu – de 6 ani, a unei lucrări de 84 de pagini, publicată pentru început în 300 exemplare și o broșură de 16 pagini cu acelaș tiraj, ambele pentru un mic sătuc de dincolo de Nistru, pe care îl iubesc enorm, poate pentru că acolo prima dată am văzut zâmbetul părinților sau poate pentru că vaporii de apă ai Nistrului mi-au pătruns în sânge, sau poate pentru că acolo sunt oamenii dragi mie, sau poate că toate acestea împreună. Ghidul turistic și broșura muzeului, două lucrări cu suflet și multă dragoste de satul natal Molovata Nouă! Sincere mulțumiri tuturor celor care au parcurs acest drum lung împreună cu mine! Și poate că par puține 84 de pagini pentru 6 ani, dar așa a fost să fie“– spunea autoarea.
Apropo, Rusanda Isaicul-Pahomea a publicat prima lucrare, ”Flori de adevăr”, în anul 2019, iar în timpul apropiat preconizează lansarea unei noi cărți.
Otilia Vîrlan