Progrese şi bariere în angajarea grupurilor vulnerabile

Pe data de 22 octombrie, un nou atelier tematic cu privire la angajarea în câmpul muncii a tinerilor cu dizabilităţi a avut loc în or. Criuleni, graţie implicării organizațiilor din sectorul asociativ, dar și a suportului acordat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi Guvernul Suediei.

IMG_3179

Ana Bufteac (în centru) – despre prevederile legale privitor la angajarea persoanelor cu dizabilităţi.

Întrucât angajarea în câmpul muncii este la ziua de azi un domeniu cu multe provocări şi pentru persoanele care nu au stabilit un grad de dizabilitate, pentru cei din urmă, procesul angajării continuă să fie o ecuație cu multe necunoscute, mai cu seamă, când şi legislaţia este ambiguă sau imperfectă. Pornind de la această realitate, discuțiile dezvoltate în cadrul evenimentului au vizat progresele, barierele și aspectele legale ce vizează angajarea tinerilor cu dizabilități, dar și care sunt oportunitățile de angajare la nivel local, din perspectiva autorităților.

În acest context, Victoria Secu, directoare executivă a AO „Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin” (AO FCPS) spunea că o bună parte din activitățile desfășurate de organizația pe care o conduce, vizează îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități la piața forței de muncă. Prin urmare, organizația a fost antrenată în exercițiul de monitorizare privind implementarea la nivel local a Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 (Strategie). Principalele constatări relevă aprobarea cu întârziere a planurilor de acţiuni, lipsa indicatorilor de progres, măsurarea impactului, dar şi lipsa costurilor necesare pentru implementarea acțiunilor din Strategie. În acest sens, V. Secu a adăugat că stabilirea țintelor și ajustarea măsurilor din Strategie din perspectiva includerii dimensiunii dizabilităţii, sunt aspecte indispensabile pentru monitorizarea și evaluarea impactului pe care și-l propune un document de politică publică. Concomitent, alte aspecte menționate de V. Secu cu privire la angajarea grupurilor vulnerabile ar fi lipsa actelor admise de către angajator la angajare. În special, e vorba de certificatul de dizabilitate de tip nou. Procedura de obţinere a acestuia este destul de anevoioasă şi durează circa trei luni, însă puţini beneficiari au timpul necesar așteptării şi sursele materiale necesare să-l obțină. Concomitent, se relatează că există și unii angajatori care evită aplicarea aspectelor legale ce țin de angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi. În ceea ce privește calitatea cursurilor de calificare/recalificare, se menționează că unii absolvenți ai acestor cursuri nu reușesc să obțină abilitățile cerute de angajatori, iar ca și finalitate angajarea acestora rămâne nesoluționată. Un raport amplu de monitorizare a implementării anuale a acțiunilor necesare pentru realizarea obiectivelor din Strategia sus-menționată va fi prezentat la finele lunii noiembrie. În realizarea acestui raport au fost implicați mai mulți actori, inclusiv colegii de la Fundația Est-Europeană, prin instruirile și îndrumările practice oferite, cu scopul de a crea oportunități egale în domeniul dezvoltării profesionale și angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

Referitor la practicile de angajare non-standard, membrii A.O. FCPS au invocat experienţa câtorva dintre beneficiarii organizaţiei, ajutaţi de specialiştii în angajare. Unul dintre ei este Vasile G., care a povestit despre sine că este angajat în bază de patentă la menţinerea curăţeniei în spaţiile publice, şi la vârsta lui de 26 de ani, aceasta este, deocamdată, prima experienţă de angajare legală în viaţa lui. Locul de muncă l-a obţinut într-un proiect al A.O. FCPS, care însă, va expira la finele anului. O situaţia mai durabilă se atestă în cazul Svetlanei M., care de un an şi jumătate prestează servicii de copiator, la fel în bază de patentă şi în temeiul unui contract de arendă cu Agenţia de Servicii Publice. Locul de muncă al Svetlanei a fost dotat cu o maşină de copiat din sursele unui ONG suedez, iar Svetlana spune că este mulţumită de starea sa actuală. Anterior ea a încercat să se angajeze prin serviciile oferite de Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, însă ea nu întrunea calificarea cerută pe piața forței de muncă.

IMG_3180

Vasile G. (al doilea din stânga), membru al grupului de autoreprezentanţi, vorbeşte despre experienţa sa de muncă.

Cei prezenţi la atelier au discutat şi cu Ana Bufteac, coordonatoarea Programului de angajare asistată în cadrul A.O. „MOTIVAȚIE”, care s-a referit la legislaţia în vigoare ce reglementează aceste aspecte. Dumneaei a menționat că unele prevederi legale destinate să faciliteze prezența persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, restricționează, de fapt, accesul celor din urmă. Aici, dânsa s-a referit, spre exemplu, la interzicearea aplicării perioadei de probă în cazul încheierii contractului individual de muncă cu persoanele cu dizabilități. De-a lungul practicii acumulate, vorbitoarea a spus că nu s-a întâmplat ca persoana cu dizabilităţi angajată să fie eliberată de către angajator din motiv că nu şi-ar îndeplini angajamentele de serviciu. De regulă, aceste persoane îşi schimbă locul de muncă fie pentru o creştere în carieră, fie că au găsit o funcție cu un salariu mai mare. Ana Bufteac a vorbit și despre tipurile de contracte de muncă, despre prevederile Codului Muncii referitor la concediul persoanei cu dizabilităţi, la durata zilei de muncă şi munca supra program.

Ludmila Iachim, directoarea executivă a A.O. „MOTIVAȚIE”, a relatat despre serviciile și rezultatele asociaţiei în angajarea în câmpul muncii a beneficiarilor lor, dar şi despre propria experienţă de dezvoltare profesională, în pofida dizabilităţii. Ludmila a ținut să menționeze despre ajutorul şi susţinerea familiei sale, despre care s-a exprimat că „au împins-o din spate” ca ea să-şi facă carieră şi să tindă spre autonomie.

IMG_3190

Aliona Dicusar (a doua din dreapta), specialistă AOFM Criuleni, relatează despre oportunităţile de angajare a tinerilor cu dizabilităţi la nivel local.

Șefa Agenției de Ocupare a Forţei de Muncă, Ana Cojocaru, a comunicat că pe parcursul a doi ani, AOFM Criuleni a mediat angajarea la lucrări publice remunerate a doi tineri cu dizabilităţi, însă angajarea în acest fel este de scurtă durată. În anul 2017 la evidenţa AOFM Criuleni se aflau 664 de şomeri, dintre care 75 sunt tineri cu vârsta până la 25 de ani, remarcând interesul general scăzut al tinerilor pentru angajare.

Printre participanții evenimentului se numără tinerii cu dizabilităţi şi părinţii lor, viceprimarul, reprezentanţi ai Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă, precum şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au colaborat pentru organizarea evenimentului: A.O. “Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova” (AOPD), A.O. Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova și A.O. „Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”.

Atelierul a fost realizat cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru dezvoltare” din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi Guvernul Suediei.

logouri patru

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *