„Insripaţiile colorate” ale Cristinei Stahi

 Pictura, grafica şi arta decorativă ale tinerei artiste Cristina Stahi a fost vernisată săptămâna trecută, în galeria liceului în care învaţă – Liceul „Boris Dânga” din Criuleni. „O parte din lucrările divizate în trei categorii transmit direct mesajul, iar o parte trebuie să-l găsească spectatorul. La cei 15 ani, are un nivel înalt de pregătire, dovadă faptului că munceşte mult.

img_3799

-Am descoperit potenţialul fetei acum doi ani, dar şi faptul că s-a format ca şi artistă începătoare, fregventând Şcoala de Arte din Criuleni la compartimentul respectiv. Un străin, care nu o cunoaşte, ar putea lesne să spună că e un artist bine format” – spunea actuala profesoară de pictură a elevei, Lilia Cazacu. – Uitându-ne la lucrări, ne dăm seama că este un debut cu lucrări foarte calitative, felicitări pentru un început frumos!” – a comentat profesoara expoziţia.

img_3811

Cristina Stahi, împreună cu profesorii săi, Lilia Cazacu şi Mihai Şerbul.

Prezent la eveniment, Mihai Şerbul, profesor de pictură la Şcoala de Arte Criuleni, cel care a pus temelia studiilor speciale ale Cristinei, le-a urat vizitatorilor contemplare plăcută şi a menţionat că tânăra artistă i-a fost o elevă sârguincioasă, iar expoziţia dovedeşte că a şi lucrat mult, şi a ieşit bine pregătită la primul său vernisaj.

„Ştiu despre Cristina că este o elevă foarte bună şi extrem de creativă, dar n-am bănuit că este şi talentată în acest domeniu” – menţiona Ana Novic, directoarea instituţiei. „Sper să vă placă desenele mele şi vă mulţumesc pentru că mă onoraţi cu prezenţa!”, a spus autoarea vernisajului, ca răspuns la felicitările colegilor, adăugând că a lucrat cu plăcere asupra acestora, îndrumată de profesoară, căreia, de altfel, îi şi aparţine ideea evenimentului.

Mihai Şerbul menţiona că mai are discipoli pe care i-ar plăcea să îi vadă cu asemenea expoziţii, facând referire la Francesca Chiriţa, Damian Urâtu, Mădălina Râţoi, Maşa Oganean, o parte din ei deja studiază la instituţii de profil din afara oraşului Criuleni. Despre Cristina spune că are o fantezie nemaipomenită, are şcoală bună, iar la expoziţie a observat tehnici şi nuanţe noi în lucrările sale, pe care le-a dezvoltat deja după terminarea clasei de pictură, pe care o şcoleşte.

img_3801

„Nu sunt sigură că arta decorativă sau pictura ar putea fi ocupaţia Cristinei în viaţa matură, dar cred cu tărie că îndeletnicirea îi va fi mereu un refugiu, care să o ajute să treacă peste tot felul de momente dificile, pe care orice om inevitabil le are în viaţă. Totodată, sunt de părerea că fiecare om trebuie să facă în viaţă ceea ce îi place, şi dacă îi place acest domeniu, asta trebuie să facă” -  a spus mama tinerei pitoriţe, Olga Stahi.

Expoziţia Cristinei Stahi cu genericul „Inspiraţii colorate” va fi accesibilă publicului până la finele anului. Vizitatorii vor putea vedea peisaje urbane şi naturale,  personaje inspirate din cărţile pe care le citeşte, sau din filmele vizionate, grafică, într-o ţinută demnă de privit şi apreciat.

 S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *