29 de ani de speranțe. Ion Novac: ”Doar peste ani putem înţelege de ce s-a procedat aşa şi nu altfel”

Au votat şi au semnat Declaraţia de Independenţă 278 de deputaţi, aleşi în mod democratic la scrutinul din 1990 în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XII-a (1990 – 1994). Erau promotori activi ai ideii şi principiilor statornicirii Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, anterior adoptând şi hotărâri referitoare la simbolurile statale ale Republicii Moldova – tricolorul şi stema de stat, iar la 23 iunie 1990 – Declaraţia cu privire la suveranitate. Printre semnatarii acestor documente de importanţă crucială pentru Republica Moldova au fost şi deputații Ion Chiriac, Ivan Popov, Ion Novac, Petru Brașoveanu, Sergiu Popa, Anatol Plugaru, Victor Berlinschi, Dumitru Postovan, delegați în Parlament de locuitorii raioanelor Criuleni și Dubăsari. Ce cred semnatarii Declaraţiei de Independenţă despre acea perioadă şi soarta de azi a ţării?

Novac

Ion Novac (în fotografie) avea 38 de ani , o vastă experienţă de inginer, crescător de legume, când a fost delegat din r. Criuleni în 1990 în forul legislativ al RSSM. Făcea parte din aşa numiţii „agrarieni” – deputaţi care au venit în Parlament din agricultură, care au format grupul „Viaţa satului”. Astăzi spune că se simte bine, nu mai lucrează ca înainte, la producere, dar nu stă pe loc. Se bucură de copii şi de 7 nepoţi, dintre care doi studenţi la medicină în România, şi o nepoţică, Carolina Braghiş, membră a echipei naţionale a Româniie la polo pe apă, clubul Dinamo Bucureşti.

- Cum au fost, în viziunea Dvs, primii 29 de ani de independenţă a Republicii Moldova?

- Cred că aşteptările noastre nu s-au îndreptăţit. Noi ştiam, înţelegeam că n-o să fie un salt înainte şi haosul n-o să se termine în 4-5 ani, dar că o să se lungească 29 de ani, lucrul acesta nu l-am prevăzut.

– Dar s-au adeverit măcar unele din aşteptările Dvs de atunci?

- Atunci era o situaţie istorică aparte. Ceea ce a început odată cu venirea lui Gorbaciov la putere, cu Perestroika, o adevărată schimbare spre democratizare. Omul putea nu doar să-şi spună părerea, dar chiar să-şi aducă aportul la schimbări. A fost un lucru foarte mare! Noi ne-am orientat în situaţia care era şi am reuşit să ajungem la suveranitate. A fost un lucru migălos, nu pur şi simplu votată independenţa. Discuţiile au început în 1990, la şedinţele Parlamentului, şi am ajuns ca în august 1991, când a început putchiul la Moscova, devenise clar că o să fie surprize, că se vrea reîntoarcerea la sistemul vechi, şi altă cale decât declararea independenţei, nu era.

– Vă amintiţi emoţiile din acea zi, după ce s-a votat Declaraţia de Independenţă?

- Îmi amintesc nu numai acea zi, dar toată perioada, cam o săptămână, de neclaritate, îndoieli. A fost greu să-i convingem pe unii colegi deai noştri. Noi poate că votam independenţa şi cu două-trei zile mai înainte, dar nu aveam numărul necesar garantat şi nu puteam merge la vot eşuat. Am mers hotărât, concret, a fost mult lucru de convingere, inclusiv pe acei care aveau absolut altă părere. Dacă vă uitaţi la lista deputailor care au semnat, vedeţi nu doar „ai noştri”, cum le spuneam, dar şi colegii din Transnistria, care au semnat cu mare risc pentru ei. Credeţi-mă, emoţiile au fost foarte mari, bucuria – extraordinară, după ce am reuşit să avem numărul necesar de voturi, pentri că până în ultimul moment era destul de neclară situaţia… Acel moment nu era momentul de ceartă, dar era momentul de rezolvat problema. În parlament erau şi partide politice, şi grupuri parlamentare, dar pe probleme de statalitate, de limbă, istorie, neam, întotdeauna am găsit numitor comun, ceea ce era normal pentru un parlament care să lucreze productiv. Dreptatea e undeva la mijloc şi se găseşte doar prin discuţii, prin dialog. Da, noi am lucrat poate un termen nu atât de mare, dar pentru ţară s-au adoptat atâtea legi importante! Aveţi în vedere, că pe vremea ceea noi nu eram pregătiţi să fim parlamentari, conducători de ţară, dar lucrul s-a făcut, cu ajutorul prietenilor, dar mai drept, al fraţilor. Eu am fost unul din co-autorii Codului Funciar, şi într-adevăr, l-am făcut după practica României. Am fost de câteva ori în România, m-am întâlnit cu conducători, cu ţărani, am fost prin sate, în aproape toate judeţele, ca să studiem greşelile lor şi să nu le repetăm şi noi. De pildă, ministrul de externe de atunci, Nicolae Ţîu, dacă n-ar fi fost să-l ajute Adrian Năstase, pe vremea ceea, îi era foarte greu, şi asta nu e părerea mea, ci e din discuţiile cu dumnealui.

- În opinia Dvs, care a fost sau poate este cel mai bun preşedinte al Republicii Moldova?

- Nu se poate de spus aşa, pentru că fiecare şi-a adus aportul lui. Noi nu vedem toate dedesubturile activităţii unui preşedinte, de aceea îi putem analiza activitatea doar după mulţi ani, când aflăm care sunt circumstanţele neştiute de popor care i-au determinat acţiunile. Doar peste ani putem înţelege de ce a procedat aşa şi nu altfel, pentru că nu declară toate situaţiile, doar face ceea ce trebuie să facă. Informaţia se păstrează, cândva se deschid arhivele, şi atunci se poate de analizat, care şi ce dreptate a avut, dar la moment mă reţin să caracterizez un om de concudere de aşa rang, fără a sta de vorbă între patru ochi cu ei. – Ce–i uraţi ţării pentru independenţa căreea aţi votat? – Să aibă conducere, care să lucreze pentru popor. Am făcut noi un lucru, după practica internaţională, dat totuşi, dacă erau aleşi deputaţii direct de către popor, după cum a fost ales primul parlament, şi permanent să-şi dea darea de seamă pentru ceea ce au făcut, ar fi altă conlucrare. Acum se simte intereseul partidelor politice care speculează cu interesele poporului. Parlamentul trebuie să fie al poporului! Viitorul nostru este cu Uniunea Europeană şi nu avem altă ieşire din situaţie. Trebuie să avem dialog, pentru că în dialog se clarifică multe adevăruri, iar adevătul mereu e undeva la mijloc.

A înregistrat, S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *