Alegeri parlamentare

Trei formațiuni politice bat alarma

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Guvernul resping acuzațiile, calificându-le drept „informații eronate și interpretări rău intenționate”

În cadrul unei conferințe de presă liderii Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidelor Voința Poporului și Național Moldovenesc, au invocat existența unor „riscuri fără precedent de fraudare” a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și  au acuzat Guvernul că ar fi preluat controlul asupra Sistemului Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS), punând în pericol independența procesului electoral. .

Igor Munteanu, Ștefan Urîtu și Dragoș Galbur declarau că sistemul electronic de administrare a alegerilor a fost transferat „abuziv” de sub autoritatea Comisiei Electorale Centrale (CEC) către Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), o instituție aflată în subordinea Guvernului.

„Această decizie, luată cu mai puțin de trei luni înainte de ziua votului, reprezintă o încălcare gravă a principiilor Comisiei de la Veneția pentru alegeri libere și corecte și un atac direct la adresa independenței procesului electoral”, arată semnatarele declarației.

Vorbitorii au identificat 15 vulnerabilități critice, printre care lipsa unui audit independent asupra activității sistemului și accesul fizic și logic al STISC la datele personale ale alegătorilor.

Comisia Electorală Centrală respinge acuzațiile și precizează că decizia de găzduire a sistemului SIAS „Alegeri” pe infrastructura STISC a fost luată din rațiuni de securitate cibernetică, în contextul intensificării atacurilor informatice, mai ales după izbucnirea războiului din Ucraina.

Operarea, integritatea, accesul și utilizarea rămân în gestionarea CEC. Precizăm că în sarcina STISC sunt doar filtrele de găzduire a sistemelor informaționale pe infrastructura STISC. Decizia de a proteja SIAS „Alegeri” prin această măsură a fost adoptată în strictă conformitate cu legislația în vigoare și este fundamentată pe motive obiective de apărare a integrității procesului electoral împotriva ingerințelor externe, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

CEC a calificat acuzațiile ca fiind „informații eronate și interpretări rău intenționate” și „tentative de discreditare” a instituției în prag de alegeri. „Considerăm aceste atacuri ca fiind deliberate, cu scopul de a obține avantaje politice și de a submina încrederea cetățenilor în procesul democratic”, se mai arată în reacția CEC.

Comisia a dat asigurări că alegerile vor fi organizate în mod corect, iar orice eventuală tentativă de manipulare poate fi contrazisă prin procesele-verbale întocmite în fiecare secție de votare.

Și reprezentanții Guvernului au catalogat acuzațiile drept „neîntemeiate”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, sistemul SIAS „Alegeri” rămâne 100% sub controlul Comisiei Electorale Centrale, iar STISC asigură doar componenta tehnică de găzduire, fără acces la datele electorale.

Instituția statului găzduiește peste 200 de sisteme informaționale ale instituțiilor publice, fără a avea acces la conținutul acestora, inclusiv în acest caz la datele electorale. Este vorba despre un centru de date certificat, menit să protejeze infrastructura critică a statului în fața atacurilor cibernetice, a declarat Daniel Vodă.

Alegerile din R. Moldova vor fi, ca și până acum, libere, corecte și sigure. A afirma contrariul, fără dovezi, e o încercare periculoasă de a slăbi încrederea în democrație, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit STISC, de la implementare, SIAS „Alegeri” a fost frecvent ținta atacurilor cibernetice: „În timpul ultimului scrutin, au fost înregistrate multiple atacuri coordonate asupra SIAS „Alegeri”, cu intensificare în ajunul și în ziua alegerilor, afectând temporar conectivitatea între secțiile de votare și sistemele centrale, atât la nivel național, cât și pentru secțiile din străinătate Pe 20 octombrie 2024, sistemul electoral al Republicii Moldova a fost vizat de un atac cibernetic coordonat, lansat simultan de peste 168.000 de servere din întreaga lume. STISC a intervenit prompt și a respins acest atac de amploare”.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button