La 31 martie 2017, site-ul Today.md a publicat ştirea „Studiu // Partidele parlamentare și extra-parlamentare susțin votul uninominal”, în care este citat discursul șefului Direcției Informațional-Analitice din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Victor Rusu, la dezbaterile publice la tema proiectului de lege privind introducerea votului uninominal. Titlul şi textul articolului transmit informaţii generalizatoare care nu corespund adevărului în totalitate.
Două sondaje sociologice
Victor Rusu vorbește despre un studiu care are la bază două sondaje sociologice, unul realizat de compania IMAS și altul de asociaţia Promo-Lex, care ar confirma susținerea masivă de către cetățenii Republicii Moldova a inițiativei Partidului Democrat de introducere a votului uninominal pentru alegerea Parlamentului. Însă site-ul Today.md nu menționează că ambele sondaje au fost realizate, de fapt, de aceeași companie, cel de-al doilea a fost la comanda Promo-Lex. Totodată, primul sondaj a fost realizat exclusiv în rândul diasporei şi nu poate fi considerat relevant pentru întreaga populație din Moldova, chiar dacă arată o susținere de 51% pentru sistemul de vot uninominal. În cazul celui de-al doilea studiu, la întrebarea despre preferințele în materie de sisteme electorale, respondenții s-au împărțit în felul următor:
- Pentru menținerea actualului sistem proporțional de vot – 23%
- Pentru modificarea sistemului actual prin introducerea listelor deschise – 12%
- Pentru modificarea sistemului actual prin introducerea votului uninominal – 32%
- Pentru modificarea sistemului actual prin introducerea votului mixt – 21%
- Nu știu/Nu răspund – 12%
Sursă: datele sondajului realizat la comanda asociaţiei Promo-Lex
Autorii articolului au prezentat doar cifrele referitoare la sistemele de vot uninominal și cel mixt, care însumate reprezintă 53% dintre respondenți. Însă, dacă analizăm metodologia studiului, observăm că marja de eroare a acestuia reprezintă 2,8%, iar autorii solicită un grad sporit de precauție în interpretarea rezultatelor cercetării. Speculațiile cu privire la prezentarea datelor pot fi diferite, dar ele nu adaugă valoare unei știri de calitate.
Votul uninominal este susținut de platformele electorale ale partidelor?
Citându-l pe Victor Rusu, site-ul Today.md relatează despre susținerea introducerii votului uninominal sau mixt în „platformele electorale” ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Uniunii Centriste din Moldova, Partidului European, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Popular și Partidului Acțiune Democrată. Realitatea însă este diferită.
La ultimul scrutin electoral parlamentar, platforma electorală a PSRM nu făcea referințe la sistemul electoral uninominal, iar programul partidului propune introducerea unui sistem electoral mixt cu un prag electoral de 4% și cote de reprezentare a Transnistriei și Găgăuziei. Uniunea Centristă îşi propunea la alegerile parlamentare din 2014 federalizarea Republicii Moldova prin instituirea unei federații asimetrice, în cadrul căreia sistemul de vot urma să fie unul uninominal. O astfel de reformă politică nu poate fi considerată echivalentă cu susținerea sistemului uninominal decât în cadrul unei reforme structurale extinse. Partidul European nu a participat la ultimul scrutin electoral parlamentar. De asemenea, acesta nu a prezentat rapoarte financiare Ministerului Justiției din 2011. În programul partidului adoptat în 2005, acesta pledează pentru introducerea unui sistem electoral mixt, care ar contribui la calitatea procesului legislativ. Votul uninominal nu se regăsește nici în programul electoral al Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru ultimele alegeri parlamentare. Totodată, programul politic al PLDM, adoptat la 11 decembrie 2011, propune crearea unui sistem electoral mixt, „care va realiza o legătură directă personalizată cu alegătorii – prin vot uninominal și se va respecta principiul reprezentării proporționale (inclusiv a minorităților) – prin vot în bază de listă.” Motivarea prezentată de programul politic al acestui partid de asemenea nu este compatibilă cu inițiativa legislativă privind introducerea votului uninominal, fiind diferită ca și problematică, dar și ca soluții propuse. Partidul Popular din Republica Moldova propunea în cadrul alegerilor parlamentare din 2014 introducerea unui sistem electoral mixt, în care deputații să fie aleși pe liste de partid și în circumscripții uninominale în proporție de 50 la 50, cu reducerea numărului acestora până la 71 de membri ai Legislativului.
Singurul partid extraparlamentar dintre cele citate care susține introducerea sistemului de vot uninominal este Partidul Acțiune Democrată. Totuși, în Programul Politic al PAD, adoptat la 6 noiembrie 2011, se propune drept etapă de tranziție „implementarea unui sistem mixt, o parte mai mică de candidați urmând a fi aleasă pe baza sistemului proporțional, bazat pe liste de partid, iar o parte mai mare de candidați urmând a fi aleasă în baza sistemului majoritar, cu circumscripții uninominale.” Menționăm că președintele PAD, Mihai Godea a fost numit consilier de stat în Guvernul Filip, în ianuarie 2016.
Adresele Curții Constituționale
De asemenea, Today.md îl citează pe Victor Rusu referitor la adresele Curții Constituționale cu privire la înlăturarea deficiențelor stabilite de Înalta Curte în legislația electorală. Menționăm că cele șase adreseau fost prezentate în cadrul dezbaterilor de către Secretarul General al Curții Constituționale, Rodica Secrieru, iar acestea nu prescriu modificarea sistemului electoral al Republicii Moldova.
În loc de concluzie
Știrile realizate în baza unor prezentări publice trebuie să treacă prin procedura de fact-checking care îmbunătățește calitatea activității jurnalistice. Atunci când jurnaliștii operează cu date statistice, sondaje și studii cantitative, rezultatele lor trebuie prezentate în totalitate și cu trimitere la sursa originală. În lipsa acestor elemente importante, faptele prezentate sunt denaturate, iar articolele denotă o atitudine părtinitoare.
Andrei Curăraru, cercetător asociat East-Center think-tank
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).