CriuleniEst-CurierSocial

Sportul şi ecologia au făcut tandem, de hramul oraşului

“Aer curat pentru toţi!” a fost genericul competiţiilor sportive pentru copii, desfăşurate tradiţional de hramul oraşului Criuleni. În anii anteriori, competiţiile se numeau „În oraş – fără automobilul meu!”, şi promovau mersul pe jos, cu rolele sau cu bicicleta, ca fiind mijloace de deplasare nepoluante pentru aer.

IMG_7498
Startul bicicliştilor

Către ora 11.00 la linia de start s-au adunat doritorii de a se întrece la mersul cu viteză pe biciclete, cros la distanţa scurtă, desen pe teme ecologice. Organizatorii – Inspecţia Ecologică Criuleni în parteneriat cu Primăria Criuleni şi Şcoala Sportivă Criuleni, au pregătit cadouri pentru învingători. „Avem rechizite de birou şi şcolare şi inventar sportiv, dar şi mere pentru toţi participanţii”, spunea Ion Guzun, şeful Inspecţiei Ecologice, menţionând austeritatea bugetului sărbătorii, or, în alţi ani mult mai mulţi participanţi îşi măsurau puterile, năzuind să câştige şi o bicicletă, fondul de premii fiind mai consistent.

IMG_7514
Startul crossmenilor

Divizaţi pe vârste şi conform preferinţelor sportive, participanţii au trecut cu brio probele pregătite de organizatori. Competiţia a fost observată şi de către membrii delegaţiilor oraşelor înfrăţite cu Criuleniul – Orăştie, România, şi Iurbarcas, Lituania, iar consilierul municipal din Orăştie, Nicolae Stoica, a lăsat sacoul şi, pe o bicicletă împrumutată, a ţinut să parcurgă traseul la întrecere cu vice-primarul de Criuleni, Iurie  Procofiev. Cum le stă bine fraţilor, au venit la finiş în acelaşi timp.

IMG_7520
Vice-primarul de Criuleni, Iurie Procofiev (stânga) şi consilierul municipal din Orăştie, Nicolae Stoica (dreapta) au ajuns la finiş!

Din rândurile copiilor, premianţii concursului „Aer curat pentru toţi!” au fost: Veaceslav Sclifos, primul loc la ciclism clasele gimnaziale mari, premiat cu un set de patine pe role; locul II – Denis Codreanu, care a luat o minge de fotbal; şi locul III – Bogdan Simon, premiat cu o minge de volei. Ciclism băieţi-fete, cl. IV-VI: Sergiu Guzun – I loc; Sabina Macari, locul II; Cătălina Mardari – locul III, premiaţi la fel, cu mingi. Proba alergare, clasele mici, a avut următorul clasament: Gabriel Popovici, I loc; Denis Codreanu, locul II; Damian Buzilă, locul III. Cros băieţi, cl. III-V: Andrei Vudvud, locul I; Cristi Sârbu, locul II; locul III – Maxim Simon. Cros fete: Ina Vudvud, locul I; Sabina Macari, locul II; Cătălina Mardari, locul III. Fetele au primit în dar seturi de palete pentru badminton, pentru tenis de masă şi seturi de dame.

IMG_7570
Participanţii şi premianţii, împreună cu organizatorii.

Desenul la tema protecţia mediului a fost executat contra cronometru. Copiii au avut câte 10 minute la dispoziţie să elaboreze în creion viziunea lor despre un mediu curat. Cele mai bune desene, în opinia juriului, le-au prezentat Cătălina Mardari, Ştefan Hariton şi Sabina Macari. Fiecrae dintre ei a primit câte un set de rechizite înmânate de Ion Guzun, şeful Inspecţiei Ecologice Criuleni.

IMG_7563
Premiu de încurajare pentru cea mai mică participantă, din partea şefului Inspecţiei Ecologice, Ion Guzun.

Deoarece numărul copiilor a fost destul de mic, organizatorii au avut şi câte un premiu de consolare pentru toţi participanţii, astfel că nimeni n-a plecat acasă supărat. La final „pastila de sănătate” a venit tot din partea inspectorilor ecologişti – o ladă de mere din care au servit toţi copiii şi părinţii lor, care i-au însoţit. Iurie Procofiev, vice-primar, a spus că regretă numărul mic de participanţi, pe când o mămică care a venit cu fetele la sărbătoare, a spus că nu doar oaspeţii merită atenţia noastră de hram, dar şi copiii noştri, de aceea şi-a luat fetiţele şi a venit la concurs. Ambele copiliţe au mers acasă împăcate şi bucuroase de premiile pe care le-au câştigat.

Text şi fotografii de Svetlana Cernov

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button