De soţii Faina şi Veaceslav Troian de la Dubăsarii Vechi, cu vreo 27 ani în urmă, ştia toată republica. Casa de copii de tip familial de la Dubăsarii Vechi era deschisă printre primele din ţară şi gestul lor era chiar impresionant. Să îţi asumi grija pentru cinci copii străini, bolnăvicioşi, nu-i glumă.
Spre bucuria autorităţilor de atunci, Faina Troian, crescută la orfeli-nat, şi-a dorit să dăruiască căldura căminului familial unor suflete pătimite, iar soţul a susţinut-o în toate. Astfel Ion, Iana, Dumitru, Victor şi Anatolie, abandonaţi de părinţii biologici au ajuns la Dubăsarii Vechi. În 1989 inaugurarea a fost solemnă, au răsunat promisiuni de susţinere cu duiumul, astfel că pe unii chiar îi prinsese invidia cât de prosperi vor deveni soţii Troian datorită acelor copii. Puţini s-au gândit atunci şi la grijile existenţiale ce au întrat în casa respectivă împreună cu acei copii, la nopţile de veghe, la drumurile bătătorite spre spitale pentru întremarea lor, chiar la banala întrebare ce să pui în oală ca să-i hrăneşti. Soţii Troian, ambii pedagogi de profesie, nu au cedat, deşi unele vorbe nechibzuite le afectau dispoziţia. Copiii lor biologici erau deja mari şi zburase din casa părintească. Costea a făcut carieră şi s-a stabilit în Rusia, Eduard a îndrăgit marea şi a ajuns căpitan de corabie în România, dar au acceptat şi susţinut decizia părinţilor de a-i înnemuri şi găzdui în casa lor alţi copii. I-au crescut şi educat cum au ştiut mai bine, le-au dat deprinderile de viaţă necesare ca să îşi poată asigura viaţa lor şi a urmaşilor. Pentru a face faţă gospodăriei, profesorul Veaceslav Troian în vacanţe îmbrăca şi salopeta de constructor, că de muncă nu se teme. Le sunt punct de reper şi acum, când revin deja însoţiţi de copii lor. Doar Anatol, care avea 1,8 luni când a fost adus la ei şi cu care au umblat pe la zeci de doctori să-l pună pe picioare, au reuşit să-l vadă student la Universitate, i-a îndoliat. A fost jertfa nevinovată a unei altercaţii stupide. Pe rana deschisă a soţilor Troian au pus sare atunci şi unii reprezentanţi ai organelor de drept, care le-au declarat că ei sunt nişte străini, nu sunt rude de sânge, nu au nici un drept reprezentativ . Teoretic aşa şi este, dar, de facto, legământul sentimental stabilit cât l-au crescut până la maturitare este mult mai puternic decât un grad de rudenie…
– Noi nu suntem statul care dă după poarta internatului copilul ajuns la majorat, fără să-i piese de soarta lui – zice cu tristeţe Veaceslav Troian.- Toţi nouă copii care au ajuns în casa noastră ne sunt ca membri ai familiei. Ne bucurăm pentru succesele lor, ne întristează necazurile lor. Ţinem legătura cu ei. Ion e în Germania, Iana în România, Victor şi Dumitru sunt la Ungheni. Avem 13 nepoţi.
– A mai fost în grija Dvoastră şi Nastea…
– Naştea e o poveste aparte. Soţia, fiind învăţătoare, a depistat un copil străin, care migra împreună cu tatăl său şi dormea prin sere. Am adăpostit-o, a trăit la noi patru ani, până am dat de urmele mamei ei şi s-au reunit. E căsătorită, locuieşte în SUA. La început ne scria mai des, acum se vede că are grijile ei şi mesajele s-au rărit.
– A doua promoţie oficială sunt trei fraţi, originari chiar din raionul Criuleni.
– Stas, Dan şi Maria sunt ultimii noştri tutelaţi oficiali, ei au ramas orfani de ambii parinţi, fiind în clasele primare. Stas şi Maria au împlinit majoratul, dar vin la casa părintească frecvent. Stas e în Chişinău, Maria – în Germania. A rămas cu noi Dan, care are 16 ani. Întrucât soţia nu mai are sănătate să luăm şi alţi copii, i s-a sugerat să scrie cerere de închidere a Casei de copii de tip familial. Voi institui tutela pentru Dan. Pentru alimentarea, îmbrăcarea şi întreţinerea copilului statul îmi va dă vreo 800 lei. Au venit de la o fundaţie foarte mediatizată şi m-au întrebat de ce avem nevoie. Le-am spus că ne-ar prinde bine o maşină de spălat automată, că soţia are probeme la coloana vertebrală, un compiuter mai performant, dar dacă nu fac parte din partidul respectiv, nu i-am mai văzut.
– Care-i cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o în toţi aceşti 27 ani cât a activat casa de copii de tip familial de la Dubăsarii Vechi?
– Dacă vrei să faci un lucru bun, contează doar pe forţele proprii. Să te bazezi pe stat nu poţi, că-i activitate compromisă din start. Noi, dacă investeam în vreo afacere resursele de care dispuneam înainte de începerea acestei activităţi, am fi avut alt suport pentru bătrâneţe. Nu regret că am ajutat copiii, căci ne-am completat patrimoniul moral –spiritual, dar în plan material nu am agonisit mai nimic. Soţia are acum pensie de invaliditate, iar salariul de educator nici nu i-a fost luat în calcul. Eu nu am fost salarizat deloc, deşi am contribuit şi eu la educarea copiilor. Întro instituţie de stat sunt educatori, bucătari, deridicători, intendenţi, şoferi, infirmieri. Eu am făcut lucrul respectiv având doar statutul de Soţ şi Tată.
– Regretaţi?
– Că am fost şi suntem alături de aceşti copii – NU, iar că statul nu acordă susţinerea adecvată nici copiilor, nici părinţilor – mă doare.
Faina Troian a scris cererea de disponibilizare pe motive de sănătate, din acelaşi considerent nu mai poate lua alţi copii, dar menţinerea statutului de Casă de copii de tip familial, cât mai este cu ei Daniel, e posibilă. Regulamentul CCTF aprobat în 2002 cu ultima modificare din 2010 prevede:
p. 40. “În caz de îmbolnăvire a părintelui-educator, autoritatea tutelară numeşte temporar în funcţie altă persoană (preferabil din aceeaşi familie) pentru perioada respectivă. Remunerarea ambelor persoane va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.” În cazul dat ar putea fi remunerat doar Veaceslav Troian, că 1800 lei, nu-l vor îmbogăţi, dar îi vor permite să cumpere mai multe alimente pentru gospodărie.
Acelaşi Regulament de funcţionare prevede că Casa de Copii Tip Familie îşi încetează activitatea în baza:
a) deciziei Consiliului raional/municipal cu privire la desfiinţarea CCTF;
b) hotărârii instanţei judecătoreşti cu privire la anularea deciziei de creare a CCTF.
- Decizia privind încetarea activităţii CCTF poate fi luată şi la cererea părinţilor-educatori sau în temeiul demersului autorităţii tutelare şi este condiţionată de următorii factori:
a) atingerea majoratului de către TOŢI copiii luaţi în îngrijire;
Deci conform Regulamentului, închiderea Casei de copii tip familie de la Dubăsarii Vechi e prematură. Dan nu a plecat din familie. Până la 23 ani, dacă îşi va continua studiile, ar putea ramâne membru al Casei familiei beneficiind de prevederile declarate ale Regulamentului respectiv, dacă statul ar fi mai elocvent şi interesat real de a-i ajuta pe copiii aflaţi în situaţia lui şi nu de economii. Or, lichidând internatele, unde plăteau cca 15 mii de lei lunar pentru întreţinerea unui copil, îi plasează în familii achitându-le 450 de lei lunar. În cazul lui Dan, bunăoară, economia este de vreo 50 mii lei numai până împlineşte 18 ani, când statul îi va pune pe cont 1000 de lei şi-l va trimite în lumea mare.
Ludmila Brănză, şef adjunct DASşiPF Criuleni afirmă că elaborând decizia de închidere a Casei de copii de tip familial din Dubăsarii Vechi au respectat cadrul legal şi nu au luat în au pledat pentru posibilele economii, mai ales că cererea de eliberare a fost semnată de părintele educator, Faina Troian. Svetlana Cerlat, şef serviciu asistenţă parentală profesionistă, zice că “o comisie din opt persoane a participat la elaborarea deciziei, au fost chiar în teritoriu şi că altă soluţie decăt închiderea Casei de copii de tip familie şi stabilirea curatelei pentru minorul rămas acolo nu au găsit. Schimbarea părintelui-educator presupune completarea numărului beneficiarilor până la trei, dar soţii Troian, deja, în virtutea vărstei şi stării sănătăţii, nu mai sunt în stare să-şi asume noi obligaţiuni, să facă cursuri de formare profesională în domeniu.”
Soluţia este indicată în prevederile Regulamentului, dar… din opt membri ai comisiei niciunul nu a avut obiecţii. Probabil că au pledat pentru renunţarea la nişte cheltuieli suplimentare, fără să socoată că achitarea a 30 kw lunar pentru energia electrică, 8 lei pentru telefon şi 3000 lei anual pentru îmbrăcăminte, medicamente, rechizite, nici pe departe nu ajung pentru creşterea şi educarea unui copil.
Legea-i lege, doar că se aplică în dependenţă de situaţii şi om. Veaceslav Troian, pedagog de profesie, ca să primească statut de asistent parental, trebuie să perfecteze un dosar personal, să facă instruiri vreo trei luni. Aşa prevede cadrul legal, căruia nu-i pasă că persoana respectivă are o experienţă de un sfert de secol de părinte neremunerat şi că ajunşi la o anumită vârsta din pâinica de pensionar fac parte şi copiilor pe care i-au primit în casa lor, ajutând statul. Nu rup uşile demnitarilor să ceară drepturi sau susţinere. S-au resemnat, deşi sistemul birocratic îi repugnă.
– Am vreo şase diplome, dar ce folos din ele, când nu-mi asigură nici medicamente şi nici merindele pe care să le ofer copiilor – zice cu necaz Faina Troian.
În raionul Criuleni doritori de a urma exemplul familiei Troian, cu excepţia a doi reprezentanţi ai unei confesiuni religioase, nu sunt. Din peste 70 mii de locuitori actualmente sunt doar 14 asistenţi parentali, instruiţi, care au în grijă 27 copii. Sunt mai mulţi pretendenţi la statutul de consilier, funcţionar public care să aibă grijă de un sat, un raion, o ţară, decât să-şi asume responsabilitatea de a hrâni, îmbrăca 2-3 copii străini ajunşi în dificultate. Majoritatea dintre ei mizează pe legea ce le dă dreptul la premii, ajutoare materiale, indemnizaţii de disponibilizare şi mai puţin pe diplome. Apropo, la închiderea casei de copii de tip familie din Dubăsarii Vechi de la 2 octombrie 2017, pe care consilierii raionului Criuleni urmează să o voteze pe 24 noiembrie, soţilor Troian, conform legii filantropiei, le rămâne… o maşină de spălat, un scaun, un fier de călcat şi o masă pentru compiuter de care s-au folosit tutelaţii.
Stanislav : „Eu primul le-am zis mamă şi tată pentru că i-am simţit părinţi adevăraţi. Sunt oameni de omenie de la care am învăţat multe şi care sunt familia mea. Oriunde aş fi le sunt dator şi recunoscător pentru ceea ce au făcut şi fac pentru noi.”
Vera Stahi ex-responsabil pentru respectarea drepturilor copilului în raionul Criuleni: „ Au avut mare curaj când au luat acei copii. Să-ţi asumi responsabilitatea pentru nişte copii străini, să trăieşti cu ei întro casă nu-i uşor. I-au tratat ca pe ai lor. Nu au avut condiţii extraordinare, dar strictul necesar le-a fost asigurat. Faina Troian reuşea să facă lecţii la şcoală şi să fie mamă şi educator acasă. Mai rar acum aşa dăruire. Făceam vizite inopinate şi vedeam că erau în siguranţă, se alintau în brațele ei. Nici un parinte biologic nu s-a interesat de soarta copiilor, deşi soţii Troian erau dispuşi să păstreze legătura copiilor cu neamurile lor. Soţii Troian au pus în valoare calităţile individuale a fiecărui copil, le-au creat deprinderi de viaţă şi i-au ajutat să-şi găsească drumul lor. E trist că nu se gasesc persoane să le urmeze exemplul. Timpurile s-au schimbat, în raion avem doar case de copii gestionate de confesiuni religioase, cetăţenii ordinari nu-şi mai asumă aşa responsabilităţi. Casa-familia e cea mai bună formă de plasament a unui copil aflat în dificultate, chiar mai eficientă decât tutela.”
Elena Chiriac
