CriuleniEst-CurierSocial

Serviciile publice au revenit în centrul or. Criuleni

Centrul Multifuncţional Criuleni al Agenţiei Servicii Publice, construit recent de la zero în vecinătatea Oficiului Teritorial Cadastral Criuleni, pe strada 31 August 1989, nr. 39, şi-a deschis săptămâna aceasta uşile pentru cetăţenii care au nevoie de acte.

IMG_2949
Centrul Multifuncţional se află pe str. 31 August, 1989, în imediata apropiere de autogară.

Vizitatorii sunt întâmpinaţi de funcţionarii de la biroul de informaţii. După ce comunică scopul vizitei, solicitanţii sunt ajutaţi să obţină un tichet pentru rândul electronic. Tichetul este eliberat de către un dispozitiv electronic, după care solicitantul aşteaptă până pe un panou electronic apare numărul tichetului său care indică la ce ghişeu poate fi deservit.

Maria Munteanu din Oniţcani a venit pentru servicii cadastrale. Femeia spune că după ce a decedat soţul său, a mers la serviciul de documentare a populaţiei şi a început a face acte noi pentru proprietăţile pe care le-au deţinut în comun.  „Când mi-a decedat bărbatul, m-am dus în deal (n.r. – pe strada Orheiului) şi am dat documentele, am plătit 40 de lei pentru taxi dus-întors, după care am mers să le iau şi iar am dat pentru taxi 40 de lei, înafară de banii pe care i-am plătit pentru servicii, care nu sunt nici ei puţini. Acum e mult mai comod, e în centru, iar mie, care merg în cârjă, îmi este mult mai simplu. Trebuia demult să se facă aşa! Pensionarii care primesc o mie de lei pensie, n-au de unde achita taxiuri”, concluzionează femeia. „Parcă e mai multă lume, mi se pare mai aglomerat, dar e comod. Acolo, în deal era mai simplu, dar probabil încă nu ne-am obişnuit să ne folosim de noutăţi”, a spus Malai Fiodor care a venit împreună cu soţia să-şi perfecteze acte de identitate noi, iar totodată să verifice, câte persoane stau la evidenţă în locuinţă care le aparţine de ceva timp. În acelaşi timp, femeii îi pare aglomerat localul.

P81009-094348

Marcel Untila, şeful Centrului Multifuncţional Criuleni, susţine că nu este aglomerat centrul, or, de regulă, oamenii vin cu întreaga familie pentru a beneficia de un singur serviciu. La momentul discuţiei, opt persoane aşteptau deservirea, timpul de deservire pentru o persoană se încadrează între 3 şi 12 minute. Centrul va presta servicii după următorul orar: luni – vineri vor fi disponibile biroul de informaţii, serviciul cadastral şi registratorul din cadrul departamentului înregistrarea unităţilor de drept (servicii prestate anterior de camera de înregistrare de stat şi camera de licenţiere). De marţi până sâmbătă vor presta servicii biroul de informaţii, serviciul de stare civilă şi serviciul de eliberare a actelor de identitate (anterior – secţia de paşapoarte).

P81009-092222

 

Untila a mai adăugat, că pe viitor s-ar putea ca centrele multifunţionale să presteze servicii de eliberare a permiselor de conducere în regim de preschimbare şi duplicat, dar este un proiect deocamdată. Nu se discută nici despre strămutarea Biroului de înmatriculare şi înregistrare a transportului auto în incinta Centrului Multifuncţional.

Clădirea construită pentru Centrul Multifuncţional este, probabil, şi prima clădire din or. Criuleni, adaptată pentru necesităţile persoanelor cu dizabilităţi şi cu mobilitatea redusă, dispune de grupuri sanitare pentru clienţi, inclusiv de grup sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilităţi, iar trotuarul este primul în Criuleni adaptat conform noilor standarde în construcţie – cu bordura coborâtă şi marginea marcată cu altă culoare, pentru o mai bună orientare a persoanelor slab văzătoare.

P81009-100501
Primul trotuar cu bordura coborâtă din or. Criuleni a apărut ca urmare a construcţiei Centrului Multifuncţional şi amenajării teritoriului adiacent.

Crearea centrelor multifuncţionale este parte a reformei administraţiei publice, promovată de Guvern pentru anii 2016-2020, în special, crearea aşa-numitului ghişeu unic, la care cetăţeanul să se adreseze şi să-şi primească serviciul, fără a fi nevoit să bată la uşile mai multor instituţii şi departamente. Acestea din urmă însă vor comunica între ele on-line, pentru ca cetăţeanul să-şi primească serviciul cât mai operativ posibil.

S. Cernov

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button