EC Junior

Secretul Ariadnei Ctitor

Ctitor Ariadna are 17 ani și este absolventa Liceului Teoretic Ștefan cel Mare și Sfânt, orașul Grigoriopol. Este una din tinerii care au susținut examenele de bacalaureat cu zece pe linie. Cum a reușit ne-a povestit și nouă.
Anul 2023 a marcat sfârșitul unui capitol din viața mea – școala. 12 ani au zburat ca pe aripi de vânt și au lăsat în urma lor amintiri plăcute alături de colegi și profesori, lecții de viață, eșecuri și succese.

Ariadna Ctitor alături de președinta Maia Sandu și ex-ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală

Ce a însemnat pentru tine viața școlară?
Viața școlară a însemnat implicare activă în diverse activități extracurriculare.

La ce inițiative, activități, cursuri ai participat?
O perioadă scurtă de timp am fost membră a corului școlar, apoi am participat la ora extracurs Lectura cu
miros de cafea. De asemenea, prezentam proiecte și discursuri, recitaluri de poezii la zilele ce marcau sărbătoarea marilor poeți români. În cadrul orelor de franceză am avut prilejul de a realiza un proiect cu colegii de peste Prut. În plus, am luat locuri premiante la olimpiada raională la limba română și la limba engleză. Mai mult ca atât, 7 ani i-am dedicat studiului artelor și am absolvit școala muzicală la specialitatea pian.

Care este atitudinea ta, fata de succesele tale școlare?
Acestea se datorează faptului că sunt o persoană dornică de a descoperi mereu ceva nou și de a trăi experiențe de neuitat.
Ultimul an a fost partea cea mai sinuoasă a drumului școlar, din motiv că urma să susțin la final examenul de Bacalaureat.

A fost un scop acest rezultat la Bacalaureat?
Aveam un scop bine definit – să am media peste 9 la examen pentru a fi admisă la studii în România.

Cum ai reușit să-l atingi?
Mi-am creat un regim și un plan de studii. Dat fiind faptul că sunt o fire organizată, disciplinată și ambițioasă făceam zilnic pași mici care în final m-au dus spre succes. Asemenea colegilor mei am avut emoții, dar eram sigură că voi scrie totul.

Ce reacție ai avut când ai aflat rezultatele tale?
În momentul când am aflat că am 4 de 10 la Bac am fost uimită, dar fericită că munca mea a fost încununată cu succes și i-am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru faptul că m-a ajutat să ajung până aici.
Acest succes nu este doar al meu, este și al părinților, persoanelor dragi care m-au susținut, și al profesorilor care m-au ghidat pe drumul cunoștințelor.

Ce îi indemni pe colegii care urmează să parcurgă acest traseu?
Colegilor care urmează să parcurgă acest traseu le urez curaj și perseverență. Totul este posibil atunci când crezi că vei putea și atunci când gândești pozitiv. Desigur este nevoie și de multă muncă, dar orice efort se încoronează cu succes. Marele filozof grec Epictet afirma că progresul sau eșecul depind de un singur moment – de lașitate sau curaj. De aceea vă îndemn să aveți curaj și să înfruntați toate greutățile cu capul sus!

Adelina Ciudin, stagiară ”Est-Curier

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button