CulturalEst-Curier

Scriitorul Dumitru Crudu a fost în ospeție la Hrușova și la Boșcana

O întâlnire de suflet cu cititorii cu genericul ,,Despre lumea în care trăim cu Dumitru Crudu” s-a desfășurat la 20 mai 2025, în incinta Bibliotecii Publice Hrușova. În cadrul activității literare elevii cl. a 7-a și a 8-a din Gimnaziul Hrușova, ghidați de profesoarele de limbă și literatură română, Veronica Repede și Nadejda Banaga, au citit poezii din creația poetului, dramaturgului Dumitru Crudu, au audiat poezii în lectura autorului, au explicat ce mesaje le-au captat atenția, în urma celor audiate.

„Rugăciunile – câteva poezii din cartea ,,Doamne”, în lectura poetului, i-au captivat și impresionat pe cei prezenți, fiind în același timp și cereri către Dumnezeu ca să trăim în pace, sub cer senin, să nu auzim nicicând bubuiturile și zgomotul gloanțelor care aduc atâtea victime și fac atâta dezastru în timpul războaielor. Poeziile sunt profunde cu mesaje antirăzboi și rugăciuni către Dumnezeu” – descrie Lilia Baran, bibliotecara de la Hrușova, una din cărțile discutate la întâlnirea cu Dumitru Crudu.

Mesajul care a răsunat la finalul activității de la preotul Eugen Baran, a fost unul optimist: „Să nu uităm, să păstrăm în memorie toate sacrificiile eroilor care au luptat în Transnistria și acum luptă în Ucraina. Suntem datori să fim fericiți! Este o obligație a noastră! Să înceteze războaiele și să fie Pace!”

După Hrușova, în aceeași zi, scriitorul Dumitru Crudu a vizitat și cititorii bibliotecii din Boșcana. Iată cum a descris dumnealui cele două întâlniri, la solicitarea „Est-Curier”:

Scriitorul și cititorii din Boșcana.

„În cadrul celor două întâlniri, în timpul cărora am citit și discutat poezii și nuvele din cărțile mele: „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici” (roman) și „DOAMNE!” (poezii), am descoperit oameni deosebiți la Boșcana și la Hrușova, atât în rândul bibliotecarelor, cât și ale profesorilor sau elevilor. Cred că revelațiile au fost reciproce. Eu i-am descoperit pe ei și ei pe mine. Eu am descoperit bibliotecare și profesori îndrăgostiți de meseria lor, îndrăgostiți de cultură și carte, o dragoste pe care le-au transmis-o și elevilor. O mare surpriză a fost să aflu că primar la Boșcana este o profesoară de limbă și literatură română, care a venit și la întâlnirea noastră și a comentat nuvela mea despre o adolescentă care crește singură, părinții ei și rudele mai apropiate fiind plecate peste graniță, descoperind partea ei simbolică. Profesorii s-au aprins și ei, la fel ca și bibliotecarii, și au participat la discuție cot la cot cu mine și cu elevii prezenți în bibliotecile din cele două sate. La Hrușova am citit poezii civice în care condamn războiul dus de Putin în Ucraina și psalmi, iar elevii m-au însoțit în discutarea textelor până la capăt. Mi-am dat seama că tema nu le este străină. Ceea ce mă doare și mă îngrijorează și mă neliniștește și pe mine, îi atinge și pe ei. Fricile și speranțele noastre sunt aceleași. Au fost niște întâlniri foarte frumoase. Mi-au rămas în minte și în suflet toate cuvintele care s-au spus în timpul acestor discuții. Țin minte fiecare chip și, cel mai important, ne-am împrietenit. Scriitorul a devenit prieten cu cititorii săi. Gazdele mele de la Boșcana și Hrușova m-au invitat să revin. Iar eu abia aștept să mă reîntâlnesc cu noii mei prieteni”.

„Cu o combinație de căldură și energie, scriitorul ne-a purtat într-o călătorie prin realitatea vieții adolescenților din Moldova, citind un pasaj din romanul său „Ziua de naștere lui Mihai Mihailovici”.
Extrasul ales pentru această întâlnire a fost intens și profund, reflectând viața adolescentului în lipsa părinților. Elevii au fost foarte atenți la lectura care a suscitat dezbateri vivace și multe întrebări. Discuția a fost deschisă, dar și profund revelatoare, permițând o vedere atentă asupra multitudinii de probleme prezentate în roman – singurătate, iubirea și lipsa părinților. Deoarece elevii au apreciat foarte mult această oportunitate, au adresat întrebări autorului referitoare la inspirația sa, procesul creativ în întregime și provocările scrisului. Răspunsurile domnului Crudu au fost oneste, pe alocuri cu umor, dar întotdeauna incisive și, pentru tineri, revelatoare privind viața unui scriitor. Această întâlnire nu a fost doar o lecție de literatură română, ci și o lecție de viață și a rămas adânc întipărită în inimile celor prezenți.” – a spus Vanessa Vîntu, elevă a Liceului Teoretic „M. Stratulat” din Boșcana. 

Lilia Baran precizează că opera scriitorului Dumitru Crudu a fost inclusă pentru a fi promovată în Programul Național „Lectura Central”. Programul este o inițiativă a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (BNRM), care desfășoară în 2025 ediția a 8-a a acestui eveniment. În cadrul acestui program are loc campania „Scriitorul la el acasă”, care presupune că mai mulți scriitorii, până în luna decembrie, vor avea parte de întâlniri prin bibliotecile din țară cu beneficiarii acestora.

S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button