Trei copii, şapte nepoţi şi un strănepot – sunt urma solidă a soţilor Zatic, Eugenia şi Ion, din Corjova, Criuleni, care în acest an sunt declaraţi unul dintre cele două „cupluri de aur” ale satului. Cuplurile de aur sunt cei pe care i-a ajutat Dumnezeu şi înţelepciunea lor simplă să ajungă împreună la celebrarea a 50 de ani de căsnicie. Le-au făcut copiilor nunţi, toţi trei şi-au făcut case în Corjova, doar că îşi întreţin familiile lucrând peste hotare. Şi nepoţii deja îşi fac nunţile peste hotare. În Spania li s-a născut şi prima strănepoţică. „Am fost felicitaţi de Primărie, avem şi document oficial, că suntem cuplul de aur. Gata, avem document, nu ne mai despărţim!” – ne arată dna Eugenia atenţia de la autorităţi. Mai adaugă că rămâne cu speranţa că la toamnă vor marca evenimentul mai festiv, cu toată familia, sănătoşi să ajungă…
I-am rugat să-şi amintească de tinereţea lor şi de cum au ajuns să se placă, să-şi asculte inimile şi să facă pasul hotărâtor. Dna Eugenia îşi aminteşte că după ce a absolvit şcoala medie, a încercat să înveţe la institutul din Tiraspol. Vroia să studieze matematica, că tare bună mai era la acest obiect. N-a reuşit, însă, să treacă de concurs, şi … toamna s-a măritat. Ea avea aproape 18, el – 25. Mirele ei, în seara când a cerut-o de nevastă, a trecut pe la magazin să cumpere calvados (n.r. -un fel de rachiu, distilat din cidru de mere și de pere). Interesat, vânzătorul îl întreabă: „Ce-ţi trebuie, măi Ionică, calvados?”, la care el răspunde, că vrea să se însoare. Vânzătorul îi vânduse băutura, închisese repede magazinul şi îl anunţă pe flăcău că-i va fi staroste. Era 1 octombrie 1968. La 4 noiembrie au fost miri. Nunta a durat două zile: o zi la părinţii miresei, altă zi – la părinţii mirelui. Îşi aminteşte că a avut rochie albă „din capron” – un material niţel mai scump, că, spune femeia, era o singură fată la părinţi şi ei aveau de unde să-i cumpere o rochie mai scumpă. Pe atunci mai des miresele îşi croiau rochiţe mai simple, din ştapel. A avut zestre făcută şi de ea, şi de mama. Se dădea miresei ţoluri, perne cusute şi brodate, mai puţin covoare, că în sat nu se ţine acest meşteşug – ţesutul covoarelor.
Eugenia Zatic presupune că în vremea tinereţii sale tinerilor le era mai interesant, decât acum. „Atunci numai despre filme discutam, când ieşeam pe la porţi cu tinerii. Stam mult la vorbă, că nu era internet ca acum. Duminica ne făcea un băiat dansuri. După stăteam câte oleacă la poartă, şi acasă! Nu ca acum…”. Mai spune că pe vremea ei tineretul era mai educat. Viitorul său soţ se deosebea prin hărnicie şi „era hâtru”, spune femeia, şi copt la minte.
A mai încercat o dată să dea actele la studii, le pregătise, dar se îmbolnăvise Ionică al ei, n-a avut cui încredinţa primul prunc, care se născuse deja, şi a renunţat la carieră. A mers, ca şi alte femei tinere, în kolhoz, la crescut legume, şi a adunat în cartea de muncă 38 de ani.
Nea Ion Zatic are 75 de ani şi aude cam greu, dar pe consoarta sa o înţelege din mişcările buzelor. Spune că îşi aminteşte foarte bine tinereţea. Era frumuşică nevasta lui şi harnică de tot, şi gospodină bună. „Era tânără şi inteligentă, îi plăcea să vină la clacă. Am avut o viaţă frumoasă. Chiar dacă ne mai certam, ne împăcam repede, că aşa-i viaţa. Şi iată aşa am adunat anii grămăjoară. Am lucrat şi nu prea am ştiut de greutăţi”, povesteşte Ion Zatic. A lucrat la uzina de beton din Vadul-lui-Vodă, la Făureşti la carieră, la fermele mari de animale, în colhoz. Spune că se bucură de viaţa, că are băieţi ascultători şi chiar îi pare că-s mai gospodari decât dânsul.. Acum, aşteaptă primăvara, că poate şi sănătatea i se va mai restabili. Până atunci, are grijă de focul din vatră – e obligaţia lui în gospodărie.
Soţii Zatic spun că nu le pare rău de nimic în viaţă. Cât au fost tineri şi puternici au muncit şi au avut de toate. Reuşeau să-şi îmbrace copiii la timp, şi bani pentru casă şi rezerve de iarnă se găseau mereu. Întrebaţi, care le este secretul longevităţii familiei, dna Eugenia zice: „Da cum?! De-o pildă, venea supărat sau mai servea seara vreun pahar de vin, nu-i ziceam nimic, chiar dacă mă certa şi poate n-avea dreptate. Da a doua zi mă sculam mai dimineaţă şi dacă-l mai durea şi capul, atunci îi citeam toată psaltirea, şi înţelegea! Am avut răbdare! Şi pe nurori tot aşa le învăţ: să taceţi atunci când sunt supăraţi, chiar dacă aveţi voi dreptate, că nu te băga la omul enervat. Cred că tinerii ar trebui să se iubească, iar când iubirea se mai răceşte, rămâne datoria unul faţă de altul, trebuie să ne respectăm şi să fim împreună câte zile ne va da Dumnezeu”.
De-a lungul anilor nu prea şi-au făcut unul altuia cadouri scumpe, şi nici ziua nunţii nu prea au serbat, poate cu excepţia aniversării a 25-a: „Era toamna ziua nunţii şi noi, de obicei, nu aveam timp să sărbătorim!”. S-au bucurat, în schimb, cu rudele şi prietenii, de momentele în care au ieşit la pensie, sau la „odihna binemeritată”, o numeşte dna Eugenia.
Pe 3 martie, tot satul le-a urat viaţă cu dulceaţă, familiei Zatic, şi familiei Galagan, Nicolai și Pavlina. De la numele cititorilor, le urăm sănătate corjovenilor ajunşi la nunta de aur, şi speranţă că viaţa continuă să le fie frumoasă, indiferent de câţi ani au fost trecuți în paşaport.
S. Cernov
În fotografie: Eugenia şi Ion Zatic din Corjova. Martie, 2018.
