DubăsariEst-CurierSocial

Pilonii din Oxentea au devenit mai colorați

Cercul tinerilor ”YES SĂNĂTATE” din Oxentea, r. Dubăsari, din care fac parte 18 elevi din c. VI de la gimnaziul din localitate, au ajuns la finalul unui proiect desfășurat pe parcursul anului școlar, în colaborare cu Corpul Păcii în Moldova și AO EcoVisio. Este vorba de un club al tinerilor care a organizat diferite activități de socializare, de comunicare, de sensibilizare a comunității privind anumite probleme importante în viziunea copiilor. 

După cum ne-a relatat Lilia Galin, diriginta elevilor și coordonatoarea proiectului, activitățile au fost informale și incluse într-un program stabilit chiar de tineri. De exemplu, activitatea de sensibilizare a populației privind importanța apei pentru om; activitate de popularizare a sănătății organizată de Ziua Mondială a Sănătății; clubul de discuții despre știrile false, activități de socializare pentru copii și tineri, cum ar fi vizionarea unui film sau activități practice de remediere a confrlictelor.

”Sunt și diriginta acestor elevi și activitățile pe care le organizăm împreună după orele școlare țin de sănătatea socială. Vrem ca copiii să socializeze, să iasă din găoacea lor și să se simtă importanți, utili, apreciați. Am fost ajutați cu materialele necesare pentru activități, de către Corpul Păcii și USAID Moldova. Apropo, noi colaborăm cu Corpul Păcii de mai bine de șase ani, satul nostru a găzduit de mai multe ori voluntari ai acestei organizații.” – a spus Lilia Galin.

Pentru că și-au dorit să confere mai multă culoare satului, cei 18 elevi s-au apucat, în această săptămână, să picteze pe pilonii de pe marginea drumurilor niște simboluri folosite la decorarea portului național. Așa, aceștia ua căpătat un aspect mai interesant.

”Ne-au mai rămas niște vopsele și o să cerem permisiunea primăriei să realizăm o pictură murală pe scena din centrul satului. Vom prezenta mai întâi o schiță pentru aprobare, iar motivul redat va fi Pomul Vieții, care la fel este un simbol național și de promovare a tradițiilor moldovenești” – ne-a mai informat diriginta. Activitatea va fi realizată în luna iunie.

În imagini: elevii cl. VI din gimnaziul Oxentea au adăugat un pic de culoare pilonilor din satul natal

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button