CriuleniEducaţieEst-Curier

Oportunităţi pentru viitoarele savante

17 microscoape monoculare, 4 seturi de secțiune la biologie generală, botanică, zoologie, anatomie (preparate fixe), 10 truse pentru disecție, schelet  uman  (1,80  cm),  tors cu  cap  de  45  cm, un dulap, tablă magnetică și rechizite școlare – cu acestea s-a îmbogăţit baza materială a LT « B. Dânga » din Criuleni, în urma implementării proiectului “Microscopul –cheia succesului fetelor în ştiinţă”

Micro 1
Lecţia deschisă cu utilizarea microscoapelor

 

Cu ajutorul unui grant de la Corpul Păcii și contribuţia asociației părințiilor, liceul a modernizat cabinetul de biologie. Pe lângă tabla interactivă, instalată trei ani în urmă, acum elevii au la dispoziţie și alte echipamente performante. Proiectul se numește „Microscopul – cheia succesului fetelor în știința”. După cum menţiona profesoara de biologie, Olga Rotari, scopul proiectului este asigurarea elevilor cu  microscoape, preparate fixe la lucrările de laborator, pentru ca procesul instructiv – educativ la orele de bilogie să fie eficient și atractiv. Întrebată, de ce achiziţiile pretind a deveni cheia succesului anume a fetelor în ştiinţă, profesoara a spus, că împreună cu colega sa, Rebecca Lehman, voluntară în Corpul Păcii al SUA şi co-profesoară de educaţie pentru sănătate în liceu, au analizat manualele şcolare, şi au observat, că în majoritatea, drept savanţi şi cercetători sunt prezentaţi doar bărbaţi. Totodată, când la lecţii sunt microscoape puţine, primii sunt băieţii cei care sar să le utilizeze, fetele rămânând oarecum în urmă, pentru că sunt mai timide, de aceea a venit ideea acestui proiect, ca şi fetele să aibă acces egal la materiale didactice.

Pe lângă achiziţia de utilaje, profesoara a mai elaborat materiale didactice despre femeile de succes în lumea ştiinţei, despre realizările lor, sub formă de pliant şi postere „Femeilie în ştiinţă şi tehnologie”, care au fost multiplicate în cadrul proiectului şi vor fi distribuite în mai multe şcoli din R. Moldova prin intermediul Corpului Păcii.

Vineri, 14 iulie, la liceu s-a desfăşurat o lecţie deschisă, în timpul căreia un grup de elevi şi eleve au testat noile microscoape şi alte echipamente. La eveniment au participat şi Eugenia Iurco, coordonatoare a programului tineret și egalitate de gen în Corpul Păcii, care a spus: “Sunt fericită pentru aceşti elevi, băieţi şi fete, că vor avea oportunitatea de a alege o carieră, inclusiv şi o carieră în ştiinţă, domeniu ales în special de băieţi. Personal, am ales o facultate de limbi straine, dar dacă aş fi avut aceste microscoape, aş fi avut mai multă incredere în mine că pot alege şi o carieră ca, de exemplu, în medicină”. Iar Tracey Hébert-Seck, directoarea, Corpului Păcii în Moldova, spunea că s-ar putea ca vineri,printre elevii din Criuleni, să fi întâlnit pe cineva care în viitor ar putea deveni o altă Aurelia Crivoi, făcând referire la savanta din Republica Molodva, contemporana noastră, care şi-a dedicat cariera studierii fiziologiei omului şi animalelor. Despre ea elevii pot afla detalii în aceleaşi postere.

Rebecca Lehman, partenera Olgăi Rotari, zice că este foarte mândră de realizarea lor comună. „Este  ceva deosebit şi foarte creativ şi practic, care va îmbunătăţi experienţa elevilor la orele de ştiinţă. Pe parcursul proiectului, dna Rotari a elaborat şi materiale calitative, pentru care este un interes foarte mare din partea profesorilor, care le vor folosi în viitor. Mă simt recunoscătoare pentru că am avut ocazia de a mă implica în acest proiect” – a spus voluntara americană.

Întrebate, care le-au fost impresiile, elevele participante la lecţia deschisă au spus: „Mi-a plăcut lecţia de azi, am avut o experienţă nouă şi chiar m-a motivat, într-un anumit fel, de a studia mai multe lucruri legate de lucrările practice cu ajutorul microscopului” – spune Ana-Maria Dimitriu, eleva in clasa a 11-a.

„Cred că orele de biologie vor fi mai interesante, vom lucra şi vom învăţa lucruri noi, şi sunt extrem de nerăbdătoare să am lecţii de biologie!”, a spus Alina Axinte, elevă în cl. X-a, iar Gloria Berzan, la fel,  elevă în clasa a X-a, menţiona: „Am văzut pentru prima dată structura materialelor prin lentila microscpului, ceea ce nu mai văzusem cu ochii mei pâna în prezent. Asta m-a impresionat deosebit!”.

Proiectul a avut un buget de 49 520 de lei, dintre care 7200 lei a fost contribuţia Asociaţiei Părinţilor şi Pedagogilor „Luceafărul”.

Text de Svetlana şi Ecaterina Cernov

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button