Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași invită oficialitățile locale din Moldova istorică să contribuie la constituirea Muzeului Satului Moldav.
Într-un comunicat de presă, instituţia invită oficialitățile locale din județele Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați și Brăila dar și din Republica Moldova să contribuie la identificarea de bunuri specifice zonelor etnografice pe care le reprezintă, care să facă parte integrantă din viitorul Muzeu al Satului Moldav ce va fi amenajat la Iași ca secțiune a Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din cadrul UAIC.
Inițiativa înființării Muzeului Satului Moldav a aparținut rectorului UAIC, Prof. univ. dr. Tudorel Toader, aprobată în unanimitate de Biroul Executiv al Consiliului de Administrație și Consiliul de Administrație ale UAIC. Această inițiativă a fost urmată de o consultare a comunității academice, iar la data de 16.12.2021, Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a validat propunerea de înființare a Muzeului Satului Moldav, ca secție a Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității, pe o suprafață de 32 de hectare. Comitetul științific pentru înființarea Muzeului Satului Moldav este prezidat de reputatul Academician Victor SPINEI, vicepreședintele Academiei Române, având în componența sa și alte importante personalități, precum Academicianul Gheorghe DUCA, fost președinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, sau Prof. univ. dr. Cătălin TĂNASE, membru coorespondent al Academiei Române și Director al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”.
Demersul de înființare a Muzeului Satului Moldav are drept scop definirea propriei identități
etnoculturale a zonei Moldovei istorice, de pe ambele maluri ale Prutului, păstrarea spiritului moldovenesc autentic prin valorificarea unor colecţii etnografice cu profil moldovenesc, precum și promovarea patrimoniului etnografic al acestei regiuni istorice, reprezentând un centru de cultură de utilitate publică, dar și o nouă bază de cercetare științifică și practică studențească. Prin identificarea de bunuri specifice zonelor etnografice pe care le reprezintă, autoritățile locale din regiunea istorică a Moldovei sunt invitate să contribuie la înființarea Muzeului Satului Moldav, transmițând astfel filonul cultural tradiţional către generaţiile viitoare.
Autorităţile care doresc să contribuie la completarea colecţiei viitorului muzeu pot lua legătur cu UAIC din Iaşi, Bulevardul Carol I nr. 11, 700506 Iaşi, Rectorat, etaj 2, Telefon: +40 232 201101, Fax: +40 232 201121.