EconomicEst-Curier

Moldovagaz anunţă că a transferat plata pentru luna ianuarie datorată concernului rus

La 20 ianuarie, SA „Moldovagaz” a anunţat, print-un comunicat pa pagina companiei, că a transferat în întregime către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii ianuarie 2022.
Valoarea transferului a constituit 34,375 milioane de dolari SUA, aceasta fiind tranșa finală din cele 63 milioane de dolari, care trebuiau să fie achitate pentru perioadă respectivă. Compania anunţă şi sursele banilor: alocarea a  469 milioane lei ca avans pentru compensațiile pentru gaze naturale pentru populație, amânarea plăților TVA la bugetul de stat și transferurilor către compania „Energocom”.

 

Cu o zi înainte de a fi făcut acest transfer, Parlamentul a instituit starea de urgenţă, care a fost cerută de Guvern, pentru a face uz de măsuri speciale care să asigure livrarea continuă a gazelor naturale, în contextul în care compania distribuitoare în R. Moldova a fost avertizată de către furnizori că este obligată să achite integral şi fără întârzieri plăţile pentru consumul în ianuarie şi avansul, conform contractului semnat încă în 2006 şi prelungit, la finele anului 2021, pe perioada următorilor cinci ani.

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button