DubăsariEconomic

Locuitorii din șapte localități de pe malul Nistrului ar putea fi martorii schimbării

Asociații Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Farmecul Nistrului”, au făcut publică lista propunerilor de proiecte care au întrunit numărul necesar de puncte pentru a beneficia de suport în cadrul Apelului „Oportunități de finanțare pentru dezvoltare și creștere economică locală”.

În rezultatul evaluării și aprobării au fost înaintate spre preavizare pentru finanțare șapte din cele 13 aplicații prezentate. În cazul că cineva dintre solicitanți nu va putea valorifica bugetul, banii vor fi redirecționați spre cele două aplicații venite din partea IP ”Gimnaziul Oxentea” și Căminul Cultural Molovata Nouă, incluse în lista de rezervă.
Rodica Buzila, președinta GAL „Farmecul Nistrului”, solicitată de ”E.C” să aprecieze activismul persoanelor din localitățile Cocieri, Vasilievca, Corjova, Mahala, Roghi, Molovata Nouă, Molovata, Oxentea, Marcăuți, Holercani și Ustia, care au constituit GAL-ul respectiv, spunea: ”E primul apel și lumea nu are încredere că poate câștiga ceva. Sperăm că la următorul apel de propuneri vor fi mai activi, căci vor avea deja exemplu de urmat”.
Bugetul actualului apel cofinanțat de către USAID și Polish Aid în cadrul Fondului de Dezvoltare-Inception Fund al proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova va permite

– SRL ”Vila Dorului” să eficientizeze rețeaua de iluminare; 
– ÎM ”Pro mediu Cocieri” – să procure o pompă de apă;
– S.R.L ”Oleandra Company” din Marcăuți – să instaleze un cazan pe lemne;
– Primăriei s.Ustia – să procure un set de costume naționale pentru artiștii locali;
– Primăriei Oxentea – să asigure cu caldură Biblioteca Publică, instalând condiționere;
– ÎI Coșneanu Marina din Molovata va putea instala un vitraliu la ”Casa sobarului”;
– S.C. Mary Group din Holercani va procura utilajul necesar pentru a fi în conformitate cu prevederile ANSA la prepararea bucatelor.
Finanțarea va începe din luna ianuarie 2023, iar suportul pentru fiecare solicitant variază de la 60 la 80 mii de lei. Bugetul total aprobat e de 412667 lei.

Apropo, Rodica Buzila a fost membră a grupului de reprezentanți ai GAL-urilor din RM care a făcut o vizită de studiu în România.

În opinia dumneaei, e nevoie de mai mult curaj printre conaționalii noștri ca să acceseze fondurile alocate: ”Ceea ce am înțeles în cadrul acestei vizite e că este important să învățam a atrage fonduri, că ne apropiem și noi de UE și putem schimba spre bine comunitățile noastre. În România lumea se axează pe lucruri mici pentru a-și asigura un trai decent acasă. Într-un sat cu 1500 de locuitori, bunăoară, au dezvoltată toată infrastructura, au chiar și bazin, iar primarul profitând că cineva nu a valorificat un buget câștigat din proiecte europene, construiește și un patinoar artificial. În România cel mai mic proiect e de 25 mii euro și lumea își realizează visul. Cred că și noi avem potențial, dar ne trebuie să depășim unele bariere psihologice.”

Participanții la schimbul de practici au vizitat mai multe afaceri mici, printre care o mică producere de cașcavalșuri maturate și o clinică veterinară, ambele deschise pe fonduri europene nerambursabile.

E. Chiriac

Fotografii de Rodica Buzila. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button