Pentru a stabili granița sovieto-polonă și a elimina disputele de lungă durată privind teritoriile disputate între ucraineni și polonezi, la 9 septembrie 1944, la Lublin, președintele Consiliului Comisarilor Poporului din RSS Ucraineană, Mikyta Hrușciov, și Comitetul polonez pentru eliberare națională, Edward Osubka-Moravski, a încheiat un acord privind „schimbul reciproc de populație”: ucraineană – de pe teritoriul Poloniei la RSS Ucraineană și poloneză – de pe teritoriul Ucrainei la Polonia.
Toți cetățenii de naționalitate ucraineană din zonele Kholm, Hrubeszów, Tomaszów, Krasnostavski, Volodavski și alte poviate din Lublin, Ryaszów și, mai târziu, din voievodatele Cracoviei au fost supuși mutarii în URSS. Reinstalarea trebuia să fie voluntară, dar s-a transformat în deportări forțate, care au fost însoțite de represiune, privare de proprietate, restricții ale drepturilor politice, sociale, economice și culturale ale oamenilor.
Temei pentru relocare au fost liste cu persoane care și-au exprimat dorința de a părăsi Polonia, de a renunța la cetățenia acesteia și de a obține un pașaport al RSS Ucrainei. Mai mult, exprimarea voinței putea fi scrisă sau orală. Acest lucru a creat oportunități ample de abuz. Criteriile pentru determinarea naționalității unei anumite persoane nu au fost precizate în acord. În final, principalul indicator pentru evacuare a fost cartea de identitate a autorităților de ocupație naziste (Kennkarte), care conținea date despre religie și naționalitate.
Conform acordului menționat mai sus, în 1944-1946, peste 482.000 de ucraineni au fost relocați forțat în RSS Ucraineană.
În Ucraina sovietică, au fost stabiliți pe teritoriul a 17 regiuni – de la Halychyna până la regiunea Mării Negre, Slobozhanshchyna și regiunea Donețk. De notat că în regiunea Lvov li se permitea să se stabilească medicilor, feroviarilor, petroliștilor, iar restul erau redirecționați spre regiunile sărace, agrare. Oamenii înstăriți, veniți cu vaci, cai, cărți, grâne și alte bunuri, au ajuns să îndure insultele localnicilor proletari și să-și caute un acoperiș de asupra capului. Plus la toate trebuiau să se adapteze și la condiții noi climatice.
În același timp, aproape 790.000 de polonezi și evrei au fost relocați din regiunile de vest ale Ucrainei sovietice în Polonia.
„Acțiunea Visla” desfășurată de regimul comunist polonez a fost o continuare a deportării ucrainenilor. În 1947, autoritățile poloneze i-au deportat pe acei ucraineni care au refuzat să plece în URSS în nordul și vestul Poloniei. Aproape 150.000 de oameni au fost relocați forțat în câteva luni.
Câteva zeci de mii de ucraineni au fost privați de casele părintești în timpul schimbului de zone de frontieră dintre URSS și Polonia în 1948 și 1951.
Anul acesta, pe 13 septembrie, la Kiev va avea loc o acțiune de comemorare organizată de Societatea Ucrainenilor Deportați din Kiev „Kholmshchyna”. În cadrul evenimentului la crucea memorială de pe Aleea Eroilor vor răsuna Rugăciuni și discursuri ale martorilor evenimentelor și ale descendenților victimelor evacuării forțate.
În 2018, Rada Supremă a Ucrainei a stabilit a doua duminică a lunii septembrie ca zi oficială de comemorare a deportărilor forțate în perioada 1944-1951.
