În anul 2020, Consiliul Raional Criuleni a fost distins cu o diplomă pentru că se afla pe locul III, cu 61 de puncte din 100, după nivelul de transparenţă în 2019, printre consiliile raionale din ţară. Autoritatea a primit și o listă de recomandări asupra aspectelor care pot fi ameliorate. Iar în 2016, CR Criuleni a adoptat decizia despre aprobarea Planului Local Anticorupție. Despre aceste aspecte ale activităţii APL II Criuleni discutăm cu Ion Simon, specialist în administrare publică la Consiliul raional Criuleni.
– Domnule Ion Simon, spuneţi-ne ce aţi reuşit să realizaţi din lista de recomandări ?
– Într-adevăr, am luat acest loc, după consiliile raionale Strășeni și Fălești. E clar, că dacă suntem pe locul trei, avem și unele minusuri, dar în general ne străduim să plasăm pe pagina web criuleni.md toate informaţiile pe care trebuie să le cunoască cetăţeanul, inclusiv proiectele de decizii, rezultatele consultărilor publice, avizele, și informaţia despre activitatea zilnică a consiliului. Am început să schimbăm câte puţin aspectul paginii web, am început să publicăm transmisiuni video de la ședinţele consiliului, ceea ce nu a avut loc până acum. Tot acolo plasăm și actele normative ale direcţiilor, și persoanele care sunt interesate să le cunoască, le pot găsi foarte simplu. Înregistrările video pot fi accesate la compartimentul ”noutăţi”.
– Cum sunt consultate cu cetăţenii proiectele de decizie?
– În luna ianuarie, echipa președintelui raionului a avut 25 de întâlniri în toate localităţile, unde am stat de vorbă cu primarii, consilierii, apoi a avut loc o ședinţă cu toţi managerii din învăţământ și cu agenţii economici, cu liderii formaţiunilor politice, și în rezultatul acestor vizite s-au făcut proiecte astfel, încât suma de bani disponibilă pentru 2021 să fie echitabil repartizată la localităţile cu cele mai mari necesităţi. Aparatul consiliului a consultat astfel populaţia. Pe pagina web oricine
poate vedea proiectele de decizie.
– La compartimentul ”resurse umane” recomandarea este să fie anunţate funcţiile vacante, şi asta vedem permanent, dar lipseşte informaţia despre numărul şi numele candidaţilor care participă la concurs, despre persoanele selectate la anumite etape, şi doar din când în când – anunţul comisiei despre cine este câştigătorul concursului. De ce nu se respectă prevederea legală?
– Pagina web este o direcţie care constituie în activitate noastră cel mult 10%, celelalte activităţi ţin de alte domenii. De aceea, dacă noi am publica tot mecanismul acesta de concurs, dintr-o direcţie de administrare publică ne transformăm într-o redacţie a consiliului raional, fiindcă ne ia foarte mult timp să lucrăm asupra acestor acte. Publicăm ce-i mai important.
– Atunci, poate nu ar apărea dubii cu privire la corectitudinea concursurilor, dacă ar fi totul transparent? Vedeţi ce s-a întâmplat cu ultimele angajări în funcţia de şefe de direcţie: un an de zile aceste concursuri ba au fost anulate, ba repuse în funcţie doamnele. Poate dacă era această transparenţă de la bun început, nu se ajungea la asta?
– Aș vrea să spun că abuzul de putere întro administrare publică este cel mai mare minus cu care ne lovim în activitatea noastră, dar fiecare persoană care-și exercită funcţiile în administrare publică, trebuie să știe că lucrul și-l face în baza regulamentelor, legislaţiei, actelor normative. Nimic nu poţi să inventezi de unul singur, fiindcă imediat vei fi tras la răspundere. Dacă facem ceva greșit, este clar că suntem discutaţi, nimerim în vizorul cetăţenilor. Dar noi în continuare vom atrage atenţie și la această problemă, și la altele, care provoacă neîncrederea cetăţeanului în administraţie.
– Din 2016, pe pagina web se publică regulat dispoziţiile preşedintelui. Azi e 24 februarie, iar ultima dispoziţie pe site datează cu 12 februarie, în timp ce pe actelocale.gov. md mai sunt cel puţin trei dispoziţii publice în această perioadă, inclusiv cea cu privire la organizarea sărbătorii „Omul Anului”. Pe această dispoziţie este haşurată suma care se alocă pentru această sărbătoare. De ce cetăţeanul nu are drept să cunoască, cât costă sărbătoarea, atâta timp cât ea este susţinută din bani publici?
– Toate dispoziţiile președintelui se publică o dată în săptămână, vinerea, de către responsabilul din cadrul aparatului președintelui, care acumulează toată informaţia . Actul este publicat pe pagina web după ce avem avizul de la Cancelaria de Stat și publicat în registrul actelor locale. Privind ascunderea sumei, se vede că doamna secretară consideră că acestea sunt date cu caracter personal. Dar este o sumă din bugetul raionului și ea trebuie să fie publică. Sunt probleme ce ţin de lucrul secretariatului.
– La consiliul raional există un plan local anticorupţie. Care din prevederile planului au fost mai greu de implementat şi care mai simplu?
– Noi acumulăm infiormaţia despre acţiunile anticorupţie întreprinse de toate direcțiile și le transmitem de două ori pe an către Centrul Naţional Anticorupţie. Obiecţii din partea dumnealor faţă de informaţia pe care o primesc de la noi nu am avut.
– Centrul de Justiţie Socială „Echitate” a făcut un sondaj printre locuitorii raionului Criuleni, din care reiese că 85% din respondenţi nu cunosc despre existenţa acestui Plan Local Anticorupţie la CR Criuleni. De ce credeţi că este aşa situaţia?
– Cetăţenii noștri mai puţin studiază pagina web a CR. Sunt mai mult preocupaţi de telefoane, de programele TV rusești, dar vedem că de când publicăm noi mai multe informaţii și utilizatori avem mai mulţi. În același timp, suntem atenţionaţi de către Cancelaria de Stat să fim atenţi ce publicăm, ca să nu se strecoare date cu caracter personal, de aceea e nevoie să se lucreze asupra unui regulament în acest sens, ca mai apoi să avem dreptul să publicăm materiale, să lucrăm mai liber cu cetăţenii.
– Acelaşi sondaj arată, că cetăţenii apreciază lucrul consiliului raional cu nota 5 din 10. De unde credeţi că e această apreciere?
– Eu cred că una din cauze a notei atât de mici ar fi discuţiile din societate asupra prestaţiei președintelui, despre demisia căruia se tot discută la șase sau șapte ședinţie. Dar, oricine nu ar fi președinte de raion, e greu să administrezi cu foarte multe probleme din trecut, pe care este foarte greu să le soluţionezi în timp rapid. Este vorba de proiectul cu gunoiștea de la Hrușova, proiect început prin 2013, când raionul era administrat de altă persoană. În acest proiect sunt foarte mari minusuri, delapidări, cu datorii enorme, cărora raionul nu este în stare să le facă faţă. Sunt probleme și la alte proiecte și această faimă pentru nereușitele din trecut influenţează aprecierea pe care o dau cetăţenii lucrului consiliului.
Pentru conformitate, Svetlana Cernov
Acest articol este elaborat de A.O. Centrul de Justiție Socială ”ECHITATE” în cadrul Programului de granturi mici pentru monitorizarea alternativă a planurilor anticorupție sectoriale și locale al proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Partenerul local al proiectului – PP „Est-Curier”.