CriuleniEst-Curier

Încălcarea regulilor antiincendiare face victime

Nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor duce la întâmplări nefaste. Chiar dacă suntem în mijloc de primăvară, temperaturile continuă să fie scăzute, iar aceasta face ca oamenii să pornească focul în instalațiile de încălzit. Anul acesta se atestă o mărire a numărului de cazuri de incendii, și cu părere de rău și a persoanelor decedate în acestea.

De la începutul anului 2025, în r. Criuleni sunt înregistrate 11 cazuri de incendii în locuințe și 4 decese. Cauze precum sobele defecte, sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcțiune fără supraveghere, coșuri și canalele de fum defecte ori necurățate sau cenușa, jarul și scânteile sărite din sobe pe materiale combustibile din apropiere, imprudența în timpul fumatului, duc la izbucnirea  incendiilor, care uneori se soldează cu pierderi de vieți omenești.

Este sufiecient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință, de aceea venim cu îndemnul ca să manifești un comportament preventiv și să respecți toate regulile de apărare împotriva incendiilor pe care noi, salvatorii și pompierii, le aducem la cunoștința fiecăruia. Este dureros să citești astfel de știri, dar și mai dureros este să fii chemat la un incendiu pentru a-l stinge, iar acolo să găsești bătrâni neajutorați.

Îndemnul specialiștilor este de a oferi ajutor în încălzirea locuințelor persoanelor singuratice, în etate sau celor cu probleme de sănătate, care sunt mai vulnerabile în fața riscurilor. Este extrem de important să fim mai grijulii cu personale neajutorate, să le acordăm asistență în aprinderea și monotonizarea focului în sobă.

Totodată, cetățenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit, iar pentru aprinderea și menținerea focului să folosească doar materiale pentru care este predestinată soba. Mai mult, este foarte importat ca încăperile să fie periodic aerisite, iar canalele de evacuare a fumului să nu fie obturate.

La fel, pompierii îndeamnă oamenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatelor electrice de încălzit, cum ar fi reșourile electrice, plăpumile și aerotermele. Aceste aparate nu trebuie amplasate lângă materiale combustibile, cum ar fi mobilier, lenjerie, haine și alte obiecte ușor inflamabile. Totodată, este important ca pe timp de noapte sau la plecare din locuință, aparatele neapărat să fie deconectate.

O atenție deosebită este și la exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe. Specialiștii îndeamnă oamenii să evite exploatarea și încărcarea buteliilor. Totodată, se interzice utilizarea buteliilor și furtunurilor defecte. În cazul în care persoanele optează pentru folosirea acestora, este indicată poziționarea buteliilor în cutii metalice în afara încăperilor la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Mai mult, buteliile de rezervă trebuie să fie păstrate doar în aer liber departe de încăperi. Verificarea buteliei după conectare nu se face cu flacără, ci cu un amestec pe bază de apă și săpun.

Convingeți părinții și persoanele dragi că un detector de fum și unul de gaze le poate salva viața. Dotați-le locuința cu astfel de detectoare. Zgomotul produs de aceste echipamente îi poate avertiza, în cazul producerii unui incendiu sau atunci când are loc o scurgere de gaze.

Vorbiți cu persoanele dragi să curețe și să repare coșurile de fum, să nu folosească aragazul pentru a se încălzi. Explicați-le că este interzis să folosească sobele și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraîncălzite sau să aprindă focul cu lichide inflamabile. Nu permiteți jocul copiilor cu focul, nu adormiți cu focul aprins în sobă. Poate a venit momentul să-ți îndreptați atenția și către riscurile ascunse din locuința ta! Acționează înainte de a fi prea târziu. Viața are prioritate.

Stimați cetățeni, nu uitați! Printr-un comportament preventiv, vă salvați viața! În caz de situații de urgență, apelați 112. 

Porubin Tudor Ofițer SP a SSE Criuleni, locotenent al s/i

*****

Pe canalul nostru de Telegram Est-Curier, vă oferim atât imagini relevante, cât și știri de actualitate din raioanele Criuleni-Dubăsari și din întreaga țară. Devino corespondent Est-Curier! În cazul în care ai imagini care ar putea deveni subiecte de știri, te încurajăm să ni le trimiți pe Viber sau Telegram la numărul 069789896.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button