Organizată, deoarece oamenii au murit nu din cauza secetei, dar din cauza că autoritățile sovietice au confiscat și ultimul bob de grâu din podurile țăranilor basarabeni.
Aproape peste 123 de mii de basarabeni au murit de foame. Mortalitatea excesivă, adică cea cauzată exclusiv de lipsa hranei, este indicatorul principal al măsurării fenomenului foametei. După calculele efectuate de către istoricul britanic Michael Ellman, autoritate mondială pe tematica foametei postbelice, dar și a celei din 1932-33, pe baza documentelor din arhivele fostelor republici sovietice, RSS Moldovenească se situează pe primul loc la acest capitol unde au murit din cauza foametei și a bolilor conexe, de 10 ori mai mult decât în Rusia și de 5 ori mai mult decât în Ucraina, proporțional.
În cifre absolute, în RSSM este vorba de moartea a cel puțin 123 mii persoane (Ellman, 2000). Există un consens internațional cu privire la amploarea foametei în RSSM (Veniamin Zima, 1996; Stephen Wheatcroft, 2017).
Harta de mai jos este încă o dovadă a acestui fapt. Secetă a fost și în Ucraina și România, dar nu a existat un fenomen de moarte în masă a populației. În Ucraina, sovieticii au organizat o foamete în 1932-1933 și nu mai aveau nevoie să “reeduce” populația de acolo. În RSSM și Ucraina cerințele de furnizare a recoltelor, contrar secetei, au fost mai dure în comparație cu frații baltici de suferințe. Aceasta trebuie menționat în manuale de istorie ca fapt, pentru a evita repetarea acestuia, dar nu ca ideologie.
Foametea a fost folosită de regimul sovietic ca instrument de control. Țăranul gospodar, independent, era văzut ca un potențial dușman al regimului, iar lipsa rezervei de hrană l-a forțat să devină dependent de stat și să intre în colhoz. Foametea a fost și o formă de pedeapsă colectivă pentru populație. A distrus demnitatea umană și solidaritatea socială. 153 cazuri de canibalism au fost înregistrate atunci. Prin organizarea foametei sovieticii au reușit să consolideze un sistem bazat pe frică și loialitate față de Moscova.Aproximativ 123.000 de oameni – nu cifre, ci vieți, familii, destine – au murit în acei ani crunți, când regimul sovietic a transformat hrana în armă și a lăsat sate întregi pradă foamei, frigului și fricii. S-a dorit să ni se ia totul: pâinea, credința, voința, dar am supraviețuit ca popor și nu trebuie să uităm…
sursa. Igor Casu, Agenția Națională a Arhivelor
