Economic

Fără certificate fitosanitare la export, dar cu obligativitatea de înregistrare în TRACES NT

Exportul încărcăturilor de origine vegetală în țările-membre ale Uniunii Europene, are loc fără prezentarea certificatului fitosanitar, comunică  Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

Astfel, pentru încărcăturile de origine vegetală vizate în Anexa XI (Partea A și B) la Regulamentul de aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei, în corespundere cu coloana ,,țara de origine sau de expediere”, în cazul în care nu este menționată sintagma ,,țări terțe” sau ,,Moldova”, subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nu eliberează certificate fitosanitare la export în țările-membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, și Serviciul Vamal nu solicită prezentarea certificatului la vămuire pentru export.

În aceeași ordine de idei, Serviciul Vamal reamintește agenților economici care derulează operațiuni de  import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală în țările-membre ale Uniunii Europene, despre obligativitatea de a se înregistra în sistemul informațional TRACES NT.

 Prin intermediul sistemului TRACES NT se realizează notificarea în prealabil a structurilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA), din punctul de intrare cu privire la sosirea transportului, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea preconizată a transportului, prin completarea documentului sanitar comun de intrare. Astfel exportatorul economisește timp la vamă.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button