Justiţie

Doi chișinăuieni trimiți în judecată pentru organizarea serviciilor de „escortă” pe Tenerife

O femeie și a un bărbat din Chișinău  sunt trimiși în judecată pentru facilitarea practicării prostituției pe insula Tenerife din Spania de către două tinere din Moldova, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Femeia de 25 de ani a publicat pe Instagram un anunț pentru angajarea unor fete de „escortă” pe acea insulă, pentru un grup de chinezi, timp de șapte zile, în ianuarie 2023. Potrivit martorilor, tinerele urmau să obțină un venit de până la 1.500 euro per persoană. Ulterior, cele două fete selectate au primit de la învinuită biletele la avion pe aplicația Telegram, iar la sosire acestea au fost întâlnite de către învinuitul cu vârsta de 33 de ani, care le-a și transportat la hotel.

Chiar dacă potrivit învinuiților acestea nu ar fi prestat serviciile de prostituție (anularea călătoriei clienților spre insulă), totuși procurorii PCCOCS le-au formulat învinuirea și i-au trimis în judecată pentru „îndemnul și determinarea la prostituție, urmată de înlesnirea practicării prostituției.”

Pentru propunerile privind practicarea prostituţiei și crearea condițiilor pentru prestarea ei în împrejurările descrise, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 7 ani.

Urmează ca Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) să se pronunțe, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button