DubăsariEst-Curier

Distanțele și lipsa specialiștilor calificați le complică viața locuitorilor zonei de securitate

La 17 mai, Centrul de Justiție Socială ”Echitate” a realizat o ședință de advocacy găzduită de Primăria s. Oxentea, r. Dubăsari, la care au participat locuitori ai satului, oaspeți din localitățile vecine Corjova, Holercani, Ustia, Molovata, și funcționari din cadrul Consiliului raional și Cancelariei de Stat. Tema ședinței – ”Drepturi și Echitate în Zona de Securitate: Probleme și perspective”, iar scopul discuții lor a fost respectarea drepturilor cetățenilor omului în Zona de Securitate Centru.

La ședința dată își anunțau inițial intenția să participe mai mulți deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Până la urmă, s-a conectat on-line și participat doar deputata Angela Munteanu-Pojoga, membră a Comisiei  parlamentare drepturile omului și relații interetnice.

A moderat discuția Maria Zugravu, președinta CJS ”Echitate”, iar primul subiect discutat a fost despre asistența juridică garantată de stat. Participanții au concluzionat, că un parajurist în primărie, sau un jurist calificat care să acorde servicii locuitorilor unui grup de localități învecinate ar scuti oamenii din aceste sate de lungi și costisitoare deplasări la instituțiile publice. Amplasarea instituțiilor publice în r. Dubăsari este desconcentrată pe 3 platouri: politie, procuratură și judecătorie oamenii găsesc în Ustia, consiliul raional și serviciile sociale se regăsesc în Coșnița, CTAS și oficiul de ocupare a forței de muncă sunt la Cocieri, la fel și serviciul fiscal care de la începutul acestui an a fost comasat cu cel din or. Criuleni. Toate aceste distanțe devin deplasări costisitoare, în lipsa unei rețele adecvate și comode de transport public.
Ca să ajungă la centrul raional, amplasat în Coșnița, oamenii din Oxentea sunt nevoiți adesea să-și comande taxi, și astfel călătoria cu diferite treburi la stat îi costă 400 de lei. 

Maria Jîmbei, secretarul Consiliului Raional Dubăsari, a amintit despre deschiderea, cu vreo 10 ani în urmă, printr-un proiect finanțat de UN Women, a unui Birou Comun de Informații și Servicii, care consta în deplasarea prin localități, în zile anunțate din timp, a specialiștilor din diferite domenii, care se întâlneau cu cetățenii și se implicau în viața lor prin a le ușura povara problemelor. Prtoiectul a luat sfârșit, iar sustenabilitatea lui nu a fost asigurată de către CR Dubăsari. ”A fost un serviciu bun, ne costa doar să organizăm un transport și să mergem în sate. A fost însă lăsat în voia sorții, pentru că șefii de raion au decis că își vor face mai vizibilă prezența în spațiul public, dacă vor declara că s-au implicat în rezolvarea anumitor cazuri personal, nu de către un oarecare birou.”– exprima Maria Jîmbei o opinie. 

Lipsa parajuriștilor este o problemă, recunoșteau participanții, iar locuitorii satelor din r. Dubăsari nici nu cunosc că pot beneficia de asistență juridică gratuită și că aceasta este garantată de stat. Instituirea funcției de parajurist ar face mai multă echitate socială, ar repune oamenii în drepturi și ar decongestiona instanțele de judecată, au concluzionat vorbitorii. 

Un alt subiect discutat și sensibil a fost limitarea în accesarea serviciilor medicale. Deși asistența medicală primară se declară universal accesibilă, locuitorii r. Dubăsari, se plâng, că nu pot beneficia de aceste servicii în pofida faptului că regulat achită pentru servicii pe care statul le garantează. Un exemplu de limitare în acordarea serviciilor medicale este situația locuitorilor din s. Corjova, cărora le este refuzată
consultarea medicului de familie, pentru că ei sunt puțini la OMF Cocieri. Motivul refuzului – limita de pacienți pe care un medic de familie are drepturl să-i consulte lunar.

Maria Zugravu (în centru) – moderatoarea ședinței, a reiușit să asigure conectarea online a unei deputate, Angela Munteanu-Pojoga.

”Medici tineri nu mai vin în sate” – constata Tamara Brașoveanu, medic de familie la Oxentea, în vârstă de 71 de ani, care spunea că tot așteaptă să transmită cuiva postul său. Primarul s. Corjova, Sergiu Oprea, se indigna că unui locuitor al s. Corjova așa și nu i-a fost acordat un asistent personal, deși persoana nu are rude, familie și a rămas fără ambele picioare în urma unui accident.

Un alt aspect important atins a fost costul serviciilor cadastrale care au tăiat orice dorință a cetățenilor să-și înregistreze proprietățile. După cum spunea o oxenteancă, după moartea soțului, a împrumutat bani ca să poată trece documental averea defunctului pe numele său. Serviciile au costat-o peste 16 mii de lei, și ea, fiind bugetară, mai are de restituit datorii către oamenii care i-au dat banii necesari cu împrumut.

Sergiu Oprea (în prim-plan), primarul. s. Corjova, r. Dubăsari, demonstra o imagine în propriul telefon despre un cetățean nedreptățit, în opina sa, de către serviciile sociale raionale, care nu sunt în stare să-i acorde un asistent personal, cetățeanul fiind cu dizabilitate locomotorie severă.

După cum spunea și moderatoarea evenimentului, Maria Zugravu, atât organizatorii, cât și cetățenii, au așteptat cu mare speranță că la ședință se vor prezenta deputații, reprezentantul Agenției Servicii Publice și a Centrului Național de Asistență Juridică Garantată de Stat, care ar fi trebuit să asculte personal problemele oamenilor și să aducă claritate în unele aspecte care le afestează serios existența. Dar chiar și așa, organizatorii promit să aștearnă doleanțele pe hârtie și să le transmită spre informare. 

”Special am organizat acest eveniment la Oxentea, ca fiecare deputat, demnitar de stat, să se vadă pe viu, nu imaginar, în locul cetățeanului, să compare distanțele pe care fiecare om, care are o problemă cu statul, trebuie să o parcurgă, ca să ajungă la scopul dorit.” – spunea Maria Zugravu, președinta CJS ”Echitate”.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului ”Acces la justiție în Zona de Securitate”, finanțat de către Departamentul de Stat al SUA, Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, implementat de Millenium DPI Partners.
S. Cernov

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button