Social

Din 1 aprilie – alocații noi pentru participanții la luptele pentru integritatea Republicii Moldova

La 21 februarie, cabinetul de miniștri a avizat pozitiv modificarea de către parlament a Legii cu privire la veterani, în vigoare din 2003, prin a introduce două categorii noi de alocații pentru participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale şi a independenței Republicii Moldova. 

1) 150 de lei lunar – persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice și celor decorate cu cruci sau medalii în timpul apărării integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, precum și celor decorați pentru vitejie;

2) 300 de lei lunar – persoanelor decorate cu ordinul „Credință Patriei” de clasele I, II şi III pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. 

Modificările extind lista persoanelor care vor beneficia de alocații, întrucât Casa Națională de Asigurări Sociale ține evidența beneficiarilor de alocații nominale, pentru merite deosibite față de stat, după categoria distincției şi nu după categoriile de persoane care pot fi decorate cu astfel de distincții.  

Astfel, articolul 22 al acestei legi va fi completat cu două puncte care prevede alocații noi, și anume:

Se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

– persoanelor participante la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, la acțiunile de luptă pe teritoriul altor state sau la acțiunile de luptă pe timp de pace și decorate cu cruci sau cu medaliile „Meritul Militar” sau „Pentru vitejie” – 150 de lei;

Se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:

– persoanelor participante la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, la acțiunile de luptă pe teritoriul altor state sau la acțiunile de luptă pe timp de pace și decorate cu ordinul „Credință Patriei” clasele I sau II, sau III – 300 de lei”.

Astfel, beneficiarii urmează a fi identificați din oficiu de către organele de asigurări sociale de stat. Noile alocații intră în vigoare de la 1 aprilie 2024.

Avizul pozitiv asupra modificărilor propuse a legii a fost prezentat de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, iar inițiativa a fost a unui grup de deputați PAS din Parlament. Sursele necesare pentru alocații au fost prevăzute în bugetul asigurărilor de stat pentru anul 2024. 

Ordinele „Credință Patriei”, cl. I, II și III. Foto: wikipedia.org.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button