Munca și atitudinea îi ajută să se simtă mai liberi și să se schimbe din interior
Recent, în suplimentul „Obiectiv European” s-a relatat despre modul în care se implică Norvegia în îmbunătățirea condițiilor de detenție din penitenciarele din Republica Moldova, pentru a le apropia de standardele europene. Drept exemplu, am adus sectorul de tip deschis al Penitenciarului de femei de la Rusca, reabilitat recent din banii donați de această țară scandinavă. Astăzi, ne-am propus să aflăm ce face Norvegia cu propriii deținuți și ce politici de reintegrare a acestora în societate dezvoltă.
Bastoy, închisoarea unde deținuții vopsesc, gătesc și cultivă
Pe insula Bastoy, la sud de Oslo, se află cea mai mare închisoare cu regim deschis din Norvegia. Este ca într-un sat obișnuit: fără ziduri de beton, fără sârmă ghimpată sau oameni înarmați. Deținuții (vârsta medie 40 de ani, diferite infracțiuni la activ) își execută aici doar ultima perioadă a sentinței, de un an și jumătate. Nu oricine însă poate ajunge pe Bastoy. Deținutul trebuie să scrie o cerere, în care specifică planurile de viitor și motivația, iar criteriile pentru selecție sunt stricte și transferarea se desfășoară conform listei de așteptare. „Aici, oamenii învață să fie responsabili pentru acțiunile lor”, spune fostul director al închisorii, Arne Kvernvik Nilsen.
Deținuții se trezesc singuri, merg la școală, se plimbă prin pădure, înoată sau privesc televizorul. Deși nu au dreptul la telefoane mobile, dispun de cinci cabine telefonice, notează blogul victorkapra.ro. În ceea ce privește munca propriu-zisă, ei pot alege dintr-o varietate de activități – păstoritul oilor, îngrijirea cailor, cultivarea fructelor și legumelor, asigurarea curățeniei, vopsirea caselor, munca în atelierul de tâmplărie. Pentru aceasta, le este asigurat un venit lunar, din care își cumpără hrană de la un magazin situat pe insulă și pregătesc mesele zilnice. Astfel, sunt convinși autorii acestui concept, deținutul va fi motivat să se schimbe din propria dorință, nu forțat de cineva.
O rată a succesului de 80%
Bineînțeles că cei 115 de deținuți nu sunt pe insulă de capul lor, fiind supravegheați de ofițeri. Însă, ei nu stau închiși în celule, ci locuiesc, câte șase-șapte persoane, în case mobilate și utilate confortabil, cu televizoare și calculatoare. Fiecare deținut are propria cameră, iar bucătăria și baia sunt comune. Ei trebuie să învețe să conviețuiască sub același acoperiș, să gătească împreună și, în definitiv, să trăiască în comunitate. În plus, administrația le pune la dispoziție o clădire specială pentru vizitele membrilor familiei, dar și camere în care sunt permise relațiile conjugale.
Deși această închisoare le oferă celor închiși un stil de viață aproape normal, ei nu pot părăsi insula și nici fi alături de familiile lor. Astfel că, în ultimii 15 ani, au existat, totuși, două tentative de evadare: un deținut a vrut să treacă înot canalul, dar a sfârșit strigând după ajutor, iar altul a încercat să fugă cu o barcă, însă aceasta s-a dovedit a fi spartă și lua apă. Rata de recidivă a deținuților din închisoarea Bastoy este de 16%, comparativ cu media europeană de 70%. Ceea ce înseamnă că peste 80% din deținuți nu mai săvârșesc infracțiuni după eliberare.
Modelul Bastoy, preluat de România
Practica norvegiană a fost preluată și de România. Și aici, 115 persoane, aflate în ultimul an de detenție în penitenciarele din toată țara, s-au oferit voluntare pentru a ajuta la construcția unui sat turistic, Tătaru. Timp de trei luni, opt ore pe zi, deținuții au reușit să ridice un centru de meșteșugărit. Seara aveau liber, iar noaptea și-o petreceau în penitenciarul Chilia Nouă, aflat la câțiva kilometri. La sfârșitul stagiului deținuții sunt evaluați și cei care dovedesc că au dobândit cunoștințe în construcții (instalații, zidărie, dulgherie) primesc un certificat ca „finisori case”. Dacă respectă regulile, cât timp muncesc la Tătaru, primesc o reducere a pedepsei cu 20 de zile.
Chiar și în aceste condiții, România luptă cu problema penitenciarelor aglomerate. Conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor din această țară, gradul de ocupare a închisorilor este de 145%, în medie, deși poate depăși și 200%.
Ce se întâmplă la noi?
„În Republica Moldova, activitățile în folosul comunității sunt prestate de persoanele condamnate la munci neremunerate (de obicei, salubrizarea străzilor, repararea unor sectoare a orașului). Iar deținuții nu sunt obligați să o facă. Dacă, totuși, aceștia doresc să presteze astfel de servicii, ei sunt remunerați și beneficiază de o reducere a perioadei de detenție, în funcție de timpul investit”, ne-a relatat Angela Oteanu, fosta șefă a Direcției Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Conform spuselor sale, persoanele care se află în ultima jumătate de an de detenție sunt încadrate în procesul de resocializare.
Astfel, de dimineață, deținuții pot munci în ateliere auto, în zidărie sau tâmplărie, iar seara se întorc în penitenciar. Din banii câștigați, li se oferă aproximativ 30%, restul revenind închisorii. În plus, pe durata detenției, ei pot urma diverse cursuri în închisori, de la sculptor în lemn până la electrician sau mecanic auto. Dacă dau dovadă de sârguință, pot primi și un certificat în meseria dată. Astfel, deținuții de la Cricova știu să taie piatra de calcar; cei de la Leova și Taraclia sunt încadrați la munci agricole, iar cei de la Pruncul muncesc în ateliere de manufactură sau sculptează în lemn.
Potrivit lui Stanislav Cebotari, psiholog în cadrul sistemului penitenciar, munca în folosul comunității îi ajută pe cei privați de libertate să se integreze mai bine în societate și scade riscul ca ei să mai comită infracțiuni după eliberare. Tot el afirmă, însă, că la noi nu se obișnuiește ca deținuții să-și prepare singuri mâncarea, una dintre cauze fiind lipsa condițiilor și a bucătăriilor. „Se întâmplă foarte rar, doar înainte de Crăciun sau înainte de Paști, ca un grup de deținuți să gătească pentru ceilalți”.
* În Norvegia, condamnaţii muncesc, merg la școală și înţeleg importanţa libertăţii. În România, cu ajutorul lor a fost construit un sat tradiţional. În Moldova, deţinuţii nu sunt obligaţi să muncească, însă pot lucra în folosul comunităţii pentru a-și reduce din detenţie. Totuși, această perioadă nu este inclusă în vechimea totală de muncă a condamnatului, nu e înregistrată în carnetul de muncă.
Liliana Botnariuc, studentă la Școala de Studii Avansate în Jurnalism
Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe http://api.md/page/ro-obiectiv-european-99
