EconomicEst-Curier

Deficitul de energie, la ziua de azi, constituie 284 MWh, anunță SA Energocom

Sectorul electroenergetic al Republicii Moldova se află în prezent într-o situație deosebit de complicată. Sistarea, începând cu 11 octombrie a exportului de energie electrică din Ucraina în legătură cu distrugerea în mare parte a infrastructurii energetice a acestei țări din motivul agresiunii armate a Federației Ruse, a anulat pe motiv de forță majoră contractele care acopereau aproximativ 30% din cantitatea necesară zilnic consumatorilor noștri.

Potrivit unui comunicat disfuzat de furnizorul de energie în zonele de centru și sud a Republicii Moldova,  ÎCS „Premier Energy,  importurile din România acoperă pe moment doar o parte din deficitul de 30% creat în
urma întreruperii furnizării din Ucraina, iar restul va fi achiziționat de pe piața de echilibrare sau în baza contractelor de ajutor de avarie semnate cu operatorii de transport din țările vecine. 

În această situație practic zilnic Furnizorul Central de energie electrică, SA Energocom semnalează despre existența deficitului de energie electrică, în special în orele de vârf.

Pentru ziua de vineri 21 octombrie, furnizorul Premier Energy a fost notificat oficial de către SA Energocom despre existența unui deficit de energie de 284 MWh.

În această situație critică din cauza deficitului de putere în condițiile stării de alertă în sectorul electroenergetic instituită de Comisia Situații Excepționale, Operatorul Sistemului de Distribuție, Premier Energy Distribution, poate primi comanda de limitare a consumului până la volumele acoperite de contracte prin deconectarea de la rețea a unor categorii de consumatori, aplicând deconectările în evantai. 

În cazul recepționării comenzii de limitare cu o anticipare suficientă de timp, Premier Energy Distribution va informa consumatorii prin intermediul canalelor sale de comunicare (pagina web, Facebook, Telegram), precum şi direct prin email conform bazei sale de date. La fel, compania va expedia notificări autorităților administrațiilor publice locale pentru informarea localităților sau sectoarelor afectate. 

În acest context, reiterăm importanța raționalizării consumului de energie pe tot parcursul zilei, dar în special în orele de vârf ale diminețiii 6:00-10:00 şi serii 18:00- 23:00.

 Ce poate face fiecare consumator:
• să reducă la minim consumul de energie electrică prin renunțarea la utilizarea căminelor, aparatelor de aer condiționat, boilerelor, fierbătoarelor, cuptoarelor și plitelor electrice, a mașinilor de spălat, a uscătoarelor, fiarelor de călcat, a aspiratoarelor și a altor electrocasnice cu consum mare de energie;
• să deconecteze de la priză televizoarele, calculatoarele și toate celelalte aparate electrice cu regim de așteptare atunci când nu le folosim;
• să nu uite lumina aprinsă atunci când nu are nevoie de ea;
• să-şi programeze activitățile cu consum mare de energie în alte ore decât cele de vârf.

Un îndemn pentru întreprinderile din sectorul industrial consumatoare de energie este să revadă procesele de producere prin reducerea consumului de energie electrică sau inclusiv de modificare a orarului de activitate, transferându-l pentru perioada cuprinsă între orele 23:00-7:00.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button