”Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o perioadă de deprivare alimentară majoră la nivelul populației de la est de Prut, consecință a unui complex de cauze: distrugerile agriculturii provocate de război, seceta, impactul determinant al măsurilor sovietice de supra-colectare de produse alimentare, distrugerea modului tradițional de viață, ascunderea adevărului despre situația reală și lipsa de reacție a statului față de nevoile oamenilor.” – notează enciclopedia virtuală Wikipedia. Supraviețuirotii acelor evenimente cumplite au ajuns azi la vârste înaintate, și @Redacția ”Est-Curier” a considerat important să documenteze mărturiile lor, care, poate, vor fi de învățătură posterității, despre cum nu trebuie să conduci o țară sau cum e mai bine să negociezi, decât să ajungi la stare de război, care să aducă după sine și alte dezastre și catastrofe umane.
Copilărie în căutarea permanentă de mâncare…
„Foametea m-a prins copil, taman când se leagă primele amintiri, primele și pe alocuri unele din unicile clipe fără griji ale vieții omului – copilăria, își amintește Iacubov Tamara (în fotografie) din Izbiște, născută în 1940. Chiar primul sentiment care mi s-a întipărit în minte a fost foamea, toată vremea flămândă: de mă jucam, de mă culcam…
Părinții au făcut posibilul și imposibilul ca noi, copiii, să scăpăm cu zile. Și acuma îl văd pe tata stând la plită și uscând măduva de ciocleje, trebuia mare atenție, căci dacă nu erai atent se aprindeau rapid de la fierbințeală și rămâneai fără dejun. Apoi mama amesteca acele fibre semilemnoase cu o mână de păsat și făcea o măliguță. Și asta era cea mai „sățioasă” mâncare a noastră! În rest țin minte că și jocurile copilăriei constau în căutarea permanentă de mâncare: mâncam ore în șir ”colăceii babei”, frunze de măcrișși tot flămânzi eram. Noroc că am avut văcuță și mulgeam câte un pic de lapte… Altora le era și mai greu. Mama avea un frate la Hârtop, care fiind într-o vizită la noi, a mărturisit că nu a mâncat nimic de câteva zile și se simte rău. Atunci mama a pregătit repejor un fel de sorbitură din buruiene cu mămăligă. El fiind flămând, a mâncat lacom și peste câteva minute se umfla la burtă văzând cu ochii. Noroc că tata era veterinar de profesie, i-a făcut niște proceduri și l-a scăpat. Da câți au pierit și de foame și de faptul că aveau deja stomacul mic și se umflau!! Și acum la bătrânețe mă înfioară aceste amintiri și mă tem de ziua de mâine că nu știi ce poate aduce….”
(A înregistrat Alexandru Rusu)
Ține minte și războiul, și foametea
”La Jevreni pe deal erau nemții, iar la noi, la Răculești, pe vale – rușii.
Trăgeau de sus în vale și sub un gard erau multe cadavre. Eu treceam din ogradă la vecinul, prietenul Gheorghe. Împușcau din deal și gloanțele cădeau în drum, în glod, și făceau bulbuci, iar noi ne repezeam: ”Mai, Gheorghe, ia uite, mititele!” Abia acum îmi dau seama că împușcau în noi, să ne sperie sau să ne omoare… Aveam un cârd mare de curci și rușii le-au împuscat pe toate. Mama dosise vreo 100 de ouă de curcă, le-a ascuns într-o putină pe lejancă, le-a acoperit și mi-a zis: ”Stai lângă ele, că tu ești mic și poate nu te-or atinge – povestește dl profesor. – Au intrat doi și m-au alungat afară. Au stricat toate ouăle și au făcut scrob. Cojile le-au împrăștiat pe jos… era un dezastru în casă. Toată mobila au scos-o și au dat-o pe foc, căci în ogradă era bucătăria lor de campanie… Apoi am fost evacuați la Gordinești. Când ne-am întors, buruianul în ograda noastră era cât casa. Ne furase ușile, ferestrele, dar am găsit o cloșcă cu pui. O găină scăpase și avea vreo 15-20 de puișori. Am început să refacem casa din nou.”
Nu și-au revenit bine după urgia războiului și a venit foametea.
„- Țin minte, pe vremea aceea aveam vacă. Ne punea mama o strachină mare de lapte și ne spunea ,,Mâncați până la urmă, că la fund e smântâna”. Făceam făină din ciocălai de porumb la râșnița lui bunelu și apoi mama făcea mămăligă sau cocea mălai în cuptor. Cei care aveau văcuțe au supraviețuit. Am avut un cunoscut, Stepan Grigorievici Bartas, un om foarte curat, educat, dar pe timpul foametei s-a umflat și a murit. Mai multă lume s-a prăpădit, dar nu umblam prin sat, că nu-mi dădeau voie părinții.”
(A înregistrat Elena Chiriac)
