Politic

Cel mai activ deputat în 2021-2022 a ajuns ministru

Nu toți parlamentarii ce se prezintă la ședințe votează

Persoanele alese să reprezinte cetățenii în Parlamentul Republicii Moldova pe lângă dreptul de a vota legi au și misiunea de a înainta propuneri legislative. 

Numărul total al proiectelor de legi înregistrate de deputații unei fracțiuni parlamentare raportat la numărul deputaților din acea fracțiune, denotă că numărul proiectelor care îi revine unui deputat din diferite fracțiuni variază doar între 1 și 3 proiecte. Astfel, unui deputat din fracțiunea BCS îi revin 1,6 proiecte, unui deputat din fracțiunea PAS îi revin 2,8 proiecte, iar unui deputat din fracțiunea PPȘ îi revin cele mai multe proiecte de legi – 3,3.

Conform raportului „Monitorizarea activității Parlamentului de legislatura a XI-a în perioada 2021 – 2022” elaborat de Promo-Lex cel mai vocal la proteste deputat, Ilan Șor, nu a înaintat nici un proiect de lege pentru a schimba spre bine viața celor pe care îi cheamă în stradă.

Nici Chiril Tatarlî (BCS) nu a semnat în calitate de autor nici un proiect de lege, iar deputatul Fiodor Gagauz (BCS) și fosta deputată Alla Dolință (BCS) au semnat câte două proiecte de legi în perioada monitorizată.

Deputatul fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, a înregistrat cele mai multe proiecte de legi, în perioada iulie 2021 – iulie 2022. Numărul acestora a ajuns la 43. Totodată, parlamentarul deține întâietatea și la numărul proiectelor la care a depus amendamente – 29.

Primii zece deputații care au semnat cel mai frecvent un proiect de lege, în calitate de autori sunt deputații fracțiunii PAS – Dumitru Alaiba, Dan Perciun, Radu Marian, Victor Spînu, Boris Marcoci și Olesea Stamate, precum și deputații fracțiunii Blocului Socialiștilor și Comuniștilor (BCS) – Corneliu Furculita, Petru Burduja, Alla Darovanaia și Odnostalco Vladimir.

Conform observațiilor ”Promo-Lex”, sistemul electronic de numărare a voturilor a eficientizat și a transparentizat cu mult procedura de vot al actelor normative ale Parlamentului. Viteza de procesare a rezultatelor votului și de prezentare a acestora este mult mai mare decât în legislaturile anterioare. Examinând rezultatele votului electronic  din cadrul ședințelor plenare asupra proiectelor de acte normative și politice se observă că deputații PAS sunt cei care și-au exercitat cel mai des opțiunea de vot (include votul Pentru, Contra, Nu a votat), dar și cei care au votat cel mai des cu opțiunea Pentru.

Deputații Alexandr Suhodolski (BCS), Denis Ulanov (PPȘ) și Vasile Bolea (BCS) și-au exercitat de cele mai puține ori opțiunea de vot.  Conform ”Pro-Lex” întroducerea opțiunii de vot „Abținere” ar permite participarea la vot a deputaților cu o astfel de opțiune și ar  justifica înlocuirea textului „Nu a votat” cu
„Abținere” pe documentul de prezentare a rezultatelor votării.

Textul integral al RAPORTULUI „Monitorizarea activității Parlamentului de legislatura a XI-a în perioada 2021 – 2022” îl puteți consulta aici: https://bit.ly/3X2catS

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button