Divertisment

Ce treabă are Sfântul Andrei cu lupii și de ce se fac vrăji

Denumit apostolul românilor și considerat întemeietorul Bisericii creștine, fiind ales pentru a evangheliza regiunile din jurul Mării Negre, Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante figuri ale credințelor ortodoxe. Sfântul Andrei  este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, fiindu-i atribuită încreștinarea poporului român.

De Sf. Andrei se zice că iarna intră în drepturi, cerurile se deschid, lupii vorbesc, se fac ritualuri de protecție, fetele sau femeile singure își visează ursitul, iar magia domnește peste tot. Conform scrierilor în noaptea de 12 spre 13 decembrie începe Anul nou dacic și  se întâlnesc cele văzute cu cele nevăzute, lumina cu întunericul , se înnoiește timpul, moare haosul și se naște armonia din om și din univers.

  • Se spune că în această noapte cel care reinstaureaza echilibrul între cele doua lumi este Sfântul Andrei. În decursul timpului, tradiția populară, atât de bogată în obiceiuri, s-a îmbinat cu credința creștină și luna decembrie mai poartă și numele de Îndrea.

Numele apostolului Andrei este legat de lupi, derivând din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar și de la simbolul lor, însuși steagul avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup.

Lupul era un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmisegetuzei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe apostulul Andrei prin pustiu.

Această zi, considerată magică, este generatoare de multe superstiții.

  • În ajun cât și în ziua de SFÂNTUL ANDREI este interzis să se lucreze în casă. Nu se scoate gunoiul afară, nu se dă împrumut nimic. Oamenii știu că, în noaptea SF. ANDREI, sunt lipsiți de apărare în fața spiritelor rele, că acestea sunt prea puternice pentru a fi înfruntate și se apără așteptând închiși în case, cu ușile unse cu usturoi, să treacă ceasul rău…
  • Pentru a afla câți copii va avea o persoană. Aceasta lua un inel din aur, îl cufunda într-un pahar cu apă și îl scotea noaptea la ger (acum se poate de pus în congelator). Dimineaţa se verifica rezultatul. Dacă apa îngheţată era fără ridicături, atunci aceasta prevestea o viaţă fără copii. Ridicăturile reprezintă copiii – câte vor fi atâţia copii (băieți) vor avea. Dacă pe suprafața înghețată apar doar gropițe – atunci se vor naște numai fetițe.

Ghicitul ursitului este una din practicile cele mai răspândite în noaptea de Sf. Andrei.

  • Dacă pui  sub pernă un fir de busuioc sfințit și un ciorap bărbătesc se crede că  în vis va apărea chipul  “ursitului”.

Prognoza meteo populară. Tot în noaptea de Sf. Andrei sunt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. În podul casei sunt urcate 12 cepe sănătoase, de aceeași  mărime, care sunt lăsate acolo până în seara de Crăciun.

Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei.

Soarta recoltei, se  mai prezice și cu ajutorul unor boabe de grâu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenționează să o semene în grădină, gospodina casei “botează” câte un bob și îl pune la încolțit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sunt examinate: cele care au încolțit arată că roada  culturii numite va fi bună, iar celelalte- prevestesc  pagubă.

 Dacă în noaptea de Sf Andrei este senin și cald – iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig și ninsoare, se crede că acestea sunt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button