Cererile de vulnerabilitate energetică, pe care orice cetățean le poate accesa pentru completare pe platforma compensatii.gov.md, sunt o necunoscută pentru multă lume, chiar și cu ceva studii sau cunoștințe suficiente de operare a internetului. Însă categoria cea mai vulnerabilă la competențe digitale rămâne, totuși, persoanele de vârsta a treia și cele în etate.
Ion Crucovici din or. Criuleni este unul din cele cca 400 de persoane de toate vârstele care s-au adresat după ajutorul bibliotecarilor de la Bibilioteca Publică Orășenească ”Tamara Isac” din or. Criuleni ca să fie ajutat la completarea formularului de stabilire a gradului de vulnerabilitate energetică.
”Am aflat de la televizor cine mă poate ajuta. La asistentul social nu m-am adresat, m-am dus direct la bibliotecă. Am fost deservit repede, comod, cred că mi-a luat vreo 15 minute, asta cu tot cu ce am mai discutat cu doamna” – zice pensionarul.
”Până la 8 noiembrie, noi am completat peste 400 de cereri de stabilire a vulnerabilității energetice – informează Tatiana Cociug, bibliotecară în Biblioteca Orășenească Criuleni. – Se adresează diferite categorii de persoane, mai des pensionari. Astăzi am avut o ședință online cu reprezentanții Ministerului Protecției Sociale și bibliotecarii din centrele raionale, la care ni s-au adus la cunoștință unele modificări din formular și noi urmează să le comunicăm colegilor de prin sate. Apar multe întrebări despre cât de veridice sunt datele prezentate de beneficiari, dar poziția noastră e că pe noi nu ne interesează acest aspect, or, beneficiarul semnează pentru datele prezentate și pentru acordul de a-i fi prelucrate datele personale. Noi trebuie să le transmitem colegilor din bibliotecile sătești și comunale că începând cu data de azi, 8 noiembrie și până la 15 noiembrie, sistemul va permite corectarea datelor introduse anterior, inclusiv în cererile deja procesate în luna octombrie. Sunt și alte aspecte care necesită clarificare, de exemplu cum să procedeze persoanele cîând stau în gazdă, când sistemul nu le primește cererea, ș.a.”
”Ne-am bucura să ni se deconteze cheltuielile pentru hârtie și toner pentru imprimantă. Noi, când am planificat bugetul bibliotecii pe anul curent, nu am prevăzut că hârtia se va scumpi de cel puțin două ori, dar și pentru cartuș nu planificam mai mult de o încărcare pe an. Oamenii pe care îi deservim nu primesc la mână o copie de cerere, pentru că nu avem hârtie pentru asta. Ne pare bine că ajutăm populația, dar am vrea să ni se aloce și resurse” – este opinia directoarei bibliotecii, Viorica Șapavalov.
Valentina Bobeico, specialistă în Secția cultură și turism Criuleni, responsabilă de activitatea bibliotecilor, a spus că de la începutul perioadei de înregistrare și până la data de 9 noiembrie, angajații și angajatele bibliotecilor au deservit cumulativ perste 2 mii de oameni în sensul completării cererilor, dar pe lângă cei care au venit fizic la bibliotecă mai sunt și mulți alții care au fost ghidați prin telefon, la fel, de către bibliotecari.
”Bibliotecile publice teritoriale s-au implicat din prima zi de cum au fost instruiți cum să ajute, și-au luat lucrul în serios. Noi le-am spus că trebuie să le dăm o mână de ajutor oamenilor că sunt părinții, buneii noștri, să nu rămână în afara procesului. Beneficiarii apreciază faptul că bibliotecarii au răbdare și bun simț cu fiecare. Din păcate, nu au bibliotecarii formulare tipizate tipărite și trebuie să facă cheltuieli neprevăzute din propriile bugete, pentru hârtie, toner. În primăria Bălăbănești nu sunt asistenți sociali și doar bibliotecarele se ocupă de ajutorarea populației. Doamna Vasilița Malai, femeie în vârstă, pensionară, lucrează pentru trei sate din comună. Într-un sat asistentul social doar pune datele persoanei pe hârtie și trimite omul la bibliotecă să le introducă bibliotecara în sistem. Doar bibliotecile din două sate nu s-au implicat. Într-un caz bibliotecara a fost în concediu, iar în cel de-al doilea biblioteca are probleme cu conectarea la internet.” – spune Valentina Bobeico.
Și asistenții sociali sunt la datorie, comunică Ludmila Brînza, șefa Direcției Asistență Socială Criuleni. Potrivit funcționarei, până la data de 4 noiembrie, asistenții sociali comunitari au completat și sistemul a procesat aproximativ 2700 de cereri de stabilire a gradului de vulnerabilitate energetică. Cifrele se vor actualiza în fiecare zi de vineri.
S. Cernov