CriuleniCulturalEst-Curier

“Arta tăcerii”, promovată şi la Criuleni (video)

 În acest an, Ziua Teatrului la Criuleni a fost sărbătorită într-un mod mai special, fiind dominată de pantomimă – un gen de reprezentație teatrală mută, în care actorii interpretează și fac să se înțeleagă diversele acțiuni prin gesturi și mimica feței. 

Studiile din domeniu demonstrează că Pantomima a stat la baza primelor filme, a filmelor mute, în care a făcut o adevărată epocă și a determinat stilul inimitabil și etern poetic al actorului Charles Chaplin, în renumitul personaj Charlot. Astfel pantomima se afirmă constant, în fiecare epocă, și capătă variate forme de expresie și de spectacol, fiind viabilă și astăzi, fie în arta mimilor, fie în balete.

Tinerii actori din formația teatrală  „Micul Prinţ”, conducător artistic Natalia Dimitraşco, au ales pantomima pentru ediţia din acest an nu întâmplător. Acest gen de artă teatrală stimulează creativitatea şi dezvoltă abilităţile de comunicare non-verbală, despre care spectatorii din zilele noastre cunosc mai puţin.

–      Scurte, de regulă,   exerciţiile de pantomimă ne ajută să lucrăm cu emoțiile noastre, cu imaginația și creativitatea, să exprimăm stări, să înșiruim povești frumoase, altfel decât cu ajutorul cuvintelor –  prin tăcere – spunea în deschidere Natalia Dimitraşco.

De Ziua Teatrului, micii actori de la Criuleni, vârsta cărora variază între 5 şi 16 ani, au încercat şi au reuşit, să aducă în scenă gesturi, mimici şi mişcări, însoţite de muzică, transmiţând astfel mesaje, poate mai surprinzătoare şi mai directe, decât unele cuvinte, iar spectatorii le-au răsplătit eforturile cu aplauze îndelungate.

 Text și fotografii de Gh. Motricală

IMG_5531 IMG_5508 IMG_5510 IMG_5511 IMG_5517 IMG_5519 IMG_5522 IMG_5528

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button