Festivalul-concurs al tradițiilor și obiceiurile de iarnă, sărbătorilor de Crăciun, cu genericul «Aho, aho, răsună Nistrul», ediția a XIII-a, a avut loc vinerea trecută, 22 decembrie, în localitatea Coșnița, raionul Dubăsari.
La Festival s-au prezentat 13 colective folclorice din localitățile Holercani, Corjova, Ustia, Oxentea, Pîrîta, Coșnița, Doroțcaia, Marcăuți, Molovata, Molovata Nouă, Cocieri, precum și colectivele Liceului Teoretic «Mihai Eminescu» Dubăsari și a LT «Ștefan cel Mare și Sfânt», Grigoriopol.
Primii pe scenă Casei de Cultură din Coșnița au evoluat artiștii amatori din colectivul folcloric de la Casa de Cultură din satul Doroțcaia, care au prezentat o scenetă umoristică cu căluțul nepotcovit și faimoasa Chirița, rolul căreia a fost jucat de Petru Berzan. Apoi pe scenă au urcat tineri artiști de la colectivul folcloric al Liceului Teoretic «Ștefan cel Mare și Sfânt», Grigoriopol, care au interpretat frumos colindele de Crăciun «Aseară pe înserate», «Trei Crai de la răsătit», «Din cer senin», «Colinda Cerbului» și «Colindați, colindători», fiind aplaudați călduros de spectatori.
Original a fost prezentată de tinerii din satul Oxentea sceneta «S-a născut domnul Iisus Hristos», urmată de un colind interpretat de un grup de femei frumos în costume naționale «Asta-i seara de Crăciun», acompaniate de Anatolie Iliev (acordeon) și Mihai Andrieș (fluier). A urmat ”Sălcioara” din Molovata Nouă, acompaniată de Mihai Iavița (fluier) și Dumitru Iacov (tobă), au cântat un colind despre ”un cârcel de poamă neagră”. Reprezentanții Gimnaziului din Marcăuți au colindat și urat, pocnind din bici, «buhaiul» și «plugușorul». Spectatorii fascinați de evoluările din scenă își amintesc emoționați de copilărie și tinerețe, pe când ei mergeau prin satele lor natale, casă de la casă, cu «steaua» și «plugușorul», felicitând consătenii cu sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, dorind pace, noroc și sănătate.
Cu interes deosebit a fost urmărit de spectatori și programul colectivului folcloric de la Casa de Cultură din Coșnița, care a prezentat o scenetă umoristică cu capra bolnavă pe care medicul o tratează cu o injecție cât ai clipi din ochi. După aceasta artiștii amatori cântă colinde de Crăciun și lansează o urătură originală, care se termină cu semănatul spectatorilor și tradiționalul «La anul și la mai mulți ani!».
Și repertoriul artiștilori amatori din localitățile Ustia, Pârâta, Molovata, Cocieri, precum și a colectivului Liceului Teoretic «Mihai Eminescu», Dubăsari a fost remarcabil. Ei au actualizat original, cu colorit deosebit tradițiile moldovenilor ce locuesc pe ambele maluri ale bătrânului Nistru.
Juriul Festivalului-concurs «Aho, aho, răsună Nistrul!», făcând bilanțul, a menționat printre altele, că obiceiurile și tradițiile populare în localitățile raionului Dubăsari au rădăcini puternice și merită a fi păstrate și promovate. Pe primul loc s-a clasat colectivul folcloric din Coșnița, pe locul II – ansamblul folcloric din Pârâta, și pe locul III- colectivele folclorice din Oxentea, Doroțcaia și Holercani. Au fost instituite și patru nominalizări special acordate colectivului din Pârâta pentru «Cea mai originală urătură», artiștilor din Corjova pentru «Сel mai original obicei», colectivului din Holercani pentru «Cea mai originală colindă» și ansamblului din Molovata pentru «Cel mai frumos costum național».
Maria Jîmbei, președinta juriului, a înmânat colectivelor folclorice diplome și premii bănești.
Toate cele 13 colective folclorice, participante la Festivalul-concurs au primit cadouri și suvenire.
Valeriu TURTA
Foto de autor
În imagini: secvențe de la eveniment